Amnesty Internaţional şi Revista "Lanterna" expun partea întunecată a sistemului juridic din China


Un marş al unei echipe speciale chineze de poliţie în timpul unei demonstraţii din Beijing, la12 aprilie 2011.
Un marş al unei echipe speciale chineze de poliţie în timpul unei demonstraţii din Beijing, la12 aprilie 2011.

Două rapoarte de la începutul lunii aprilie au expus din nou partea întunecată a sistemului juridic din China.

Unul a fost un jurnal scris de o prizonieră din lagărul de muncă Masanjia din nord-estul Chinei, care a detaliat torturile groaznice comise în fiecare zi în interiorul taberei. Celălalt a fost raportul anual al Amnesty Internaţional privind pedeapsa cu moartea, publicat pe 10 aprilie.

Ambele rapoarte dezvăluie pe deplin caracterul inuman al sistemului juridic din China, care ia nepăsător vieţile oamenilor şi nu are limite când vine vorba de înjosirea demnităţii umane.

Jurnalul torturii de la Masanjia

Articolul "Afară din Masanjia", pe care revista Lens cu sediul în Beijing l-a publicat în ediţia din aprilie, s-a axat pe jurnalul pe care o deţinută l-a scos din lagăr. Abuzurile infernale descrise au indignat întreaga lume.

Dacă abuzurile asupra deţinuţilor din Masanjia sunt analizate mai atent, se va observa că situaţia descrisă nu reprezintă o noutate. Un raport publicat de Comisia ONU pentru Drepturile Omului la 13 februarie 2001, "Integrarea drepturilor fundamentale ale femeilor şi o perspectivă de gen: violenţa împotriva femeilor", a descris în detaliu torturile din lagărul de muncă Masanjia.

Relatarea sa este foarte asemănătoare cu recentul articol din revista Lens, dar a inclus şi o poveste tragică ce a fost trecută cu vederea de articolul din Lens. În octombrie 2000, poliţiştii din Masanjia au dezbrăcat 18 practicante Falun Gong şi le-au aruncat în celulele bărbaţilor.

Cu toate acestea, raportul ONU practic nu a reuşit să capteze atenţia mass-media şi este uşor de înţeles de ce.

În 2001, aparent întreaga lume şi-a deschis braţele pentru a primi cu entuziasm China în Organizaţia Mondială a Comerţului. Modul în care Masanjia a folosit orice mijloc, indiferent cât de rău înjosea demnitatea umană, nu era concordant cu starea internaţională de spirit.

Mai mult decât atât, majoritatea chinezilor în acel moment credeau că o naţiune puternică este garanţia bunăstării personale. Ei nu s-au îndoit de propaganda regimului chinez despre Falun Gong.

Ca rezultat, raportul ONU a fost în mare parte ignorat de mass-media internaţională, a căror atenţie s-a axat pe perspectiva luminoasă de dezvoltare economică a Chinei.

Majoritatea chinezilor din afara Chinei, care au aflat despre raportul ONU, au ales să creadă că el a fost inventat de "forţele străine anti-China"pentru a defăima China.

Alţi câţiva care ştiau că acest lucru trebuie să fie adevărat, au găsit o scuză pentru a nu acţiona. Ei s-au convins că majoritatea prizonierilor din lagărele de muncă sunt pedepsiţi de stat deoarece sunt pleava societăţii - ei meritau ceea ce primesc.

Doisprezece ani mai târziu, răspunsul publicului la jurnalul publicat în revista Lens este dramatic diferit. Există o singură explicaţie. Conflictele sociale din China au devenit din ce în ce mai acute, iar oamenii şi-au pierdut complet încrederea în stat.

Dependenţa grea a regimului de violenţă ajută poporul chinez să-şi dea seama că sistemul întunecat de reeducare prin muncă distruge demnitatea civililor şi îi omoară.

Conflictele intense din societatea chineză sunt bine relevate de datele enumerate în Cartea albă a apărării Chinei: Între 2011 şi 2012, China a desfăşurat pe teren în medie 4.384 de poliţişti militari pe zi, ceea ce înseamnă peste 1,6 milioane de desfăşurări de forţe într-un an.

Utilizarea atât de mare a forţei militare în treburile interne indică faptul că statul şi oamenii au devenit duşmani.

Oficialii profită

Amnesty Internaţional (AI) a subliniat în raportul său anual privind pedeapsa cu moartea că execuţiile estimate din China, în 2012, au depăşit totalul tuturor celorlalte state la un loc.

Pentru ca statul chinez tratează întotdeauna numărul de execuţii ca strict secret, AI nu a putut obţine un număr exact. AI a estimat că mai multe mii de prizonieri au fost executaţi în China anul trecut, iar Iranul a ocupat locul al doilea, cu 314 execuţii.

Cu toate acestea, regimul chinez a declarat ferm că în 2011 a adoptat un amendament pentru a reduce numărul de infracţiuni capitale de la 68 la 55. Treisprezece categorii de infracţiuni economice neviolente nu vor mai fi pedepsite cu moartea, acestea reprezentând 19,1 la sută din infracţiunile capitale originale.

De asemenea, s-a prevăzut că oricine are peste 75 de ani în momentul procesului, ar trebui, în general, să nu primească pedeapsa cu moartea. Într-o conferinţă internaţională, China a recunoscut că această reducere a numărului de infracţiuni capitale nu s-a bazat pe opinia publică.

Deşi regimul chinez nu acordă niciodată importanţă opiniei publică, când vine vorba de eliminarea anumitor infracţiuni capitale acesta spune adevărul pe jumătate, declarând că nu are sprijinul opiniei publice.

De fapt, regimul chinez a efectuat trei studii cu privire la pedeapsa cu moartea.

În 1995, Institutul de Drept al Academiei Chineze de Ştiinţe Sociale şi Biroul Naţional de Statistică a realizat în comun un studiu cu privire la întrebarea dacă pedeapsa cu moartea ar trebui să existe. Mai mult de 95 la sută din cei intervievaţi au avut obiecţii cu privire la abolirea pedepsei cu moartea.

Un studiu din 2003 la care au participat 16.000 internauţi a arătat că peste 83 la sută s-au opus abolirii pedepsei cu moartea.

În al treilea studiu, în aprilie 2008, 67,2 la sută din internauţii intervievaţi s-au opus, iar 21,8 la sută din internauţi au considerat că infracţiunile capitale trebuie redefinite pentru a reduce sfera de aplicare a pedepsei cu moartea.

Dar o anumită reformă nu s-a bazat pe opinia publică: cea de abolire a pedepsei cu moartea pentru oficialii corupţi. Cei mai mari beneficiari ai reformei pedepsei cu moartea au fost oficiali de rang înalt implicaţi în acte de corupţie.

Regimul chinez a fost destul de lent în adoptarea unor modele administrative utilizate pe scară largă în societatea internaţională. Cu toate acestea, regimul a acţionat rapid în scoaterea infracţiunilor de corupţie de pe lista pedepsei cu moartea.

Autorităţile au găsit o bază teoretică pentru această eliminare, afirmând că a se baza pe pedeapsa cu moartea pentru a învinge corupţia este o abordare leneşă pentru că nu reuşeşte să vizeze problema fundamentală - lacunele din sistem.

Fostul director al Administraţiei alimentelor şi medicamentelor din China, Zheng Youyu, a fost executat pentru corupţie în 2007. După 2007, scutirea oficialilor corupţi de pedeapsa cu moartea a devenit rutină.

Un raport publicat de Revista Caijing, pe 17 mai 2012, a analizat 120 de infracţiuni de corupţie care implicau oficiali la nivel provincial sau ministerial, din 1987 încoace.

Dintre acestea doar şase au primit pedeapsa cu moartea; din aceste şase, două au implicat omoruri.

De exemplu, Duan Yihe, directorul Delegaţilor Shanxi de la Congresul Naţional al Poporului, şi-a ucis amanta prin intermediul unei bombe plasate în maşina ei; fostul guvernator adjunct al provinciei Henan, Lu Debing, şi-a ucis soţia.

Asta înseamnă că doar 5 la sută din cele 120 de cazuri au primit pedeapsa cu moartea. În acelaşi timp, potrivit informaţiilor provenite din locurile de detenţie, 20-30 la sută dintre oficialii deţinuţi beneficiază de o reducere a pedepsei în fiecare an. Foştii oficiali de rang înalt, care au fost trimişi în închisori pentru corupţie, beneficiază în mare parte de eliberare condiţionată sau eliberare condiţionată medical.

Această clemenţă este rareori aplicată oamenilor de rând. De exemplu, Xia Junfeng, un negustor ambulant din Shenyang s-a luptat cu poliţia numită Chengguan, care este însărcinată cu aplicarea reglementărilor urbane. Poliţiştii Chengguan sunt în general urâţi în China pentru tacticile lor agresive.

Xia a ucis un ofiţer Chengguan după ce a fost agresat de acesta. Deşi cauza incidentului a fost faptul că Chengguan a recurs la violenţă şi majoritatea avocaţilor au crezut că judecătorii ar trebui să trateze cazul lui Xia cu indulgenţă, Xia a fost în cele din urmă condamnat la moarte.

Yuan Ling, reporter al revistei Lens, şi-a riscat viaţa pentru a publica jurnalul Masanjia. La scurt timp după ce articolul său a fost publicat, mulţi chinezi indignaţi au sperat să vadă o anchetă cu privire la abuzurile din Masanjia, care să ducă în cele din urmă la abolirea sistemului de lagăre de muncă.

Autorităţile din provincia Liaoning au înfiinţat imediat o echipă de investigaţie, care a fost batjocorită de jurnaliştii chinezi pentru că se asemăna cu situaţia când un tată îşi investighează fiul. După vreo 10 zile, echipa de investigaţie a publicat raportul său şi a afirmat că articolul "Afară din Masanjia" nu este adevărat.

Oficialii de nivel înalt de la Beijing nu au făcut nici un comentariu cu privire la incidentul Masanjia şi nici nu au făcut nici o promisiune că vor elimina sistemul de reeducare prin muncă până în acest moment. Partea întunecată a sistemului juridic din China continuă.

Locuind în prezent în Statele Unite, He Qinglian este autoarea cărţilor "Capcanele Chinei", care se referă la corupţia din reforma economică a Chinei din anii 1990, şi "Ceaţa cenzurii: controlul mass-media din China", care se referă la manipularea şi limitarea presei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe