Cucerirea celor cinci degete ale Tibetului

Harta Tibetului
Harta Tibetului (Diana Hubert-Benedetti / Epoch Times)

În ultimele luni, presa a raportat extensiv despre manevrele militare chineze în Marea Chinei de Sud, care vizează Japonia şi Filipine. Cu toate acestea, mass-media mondială a ignorat în mare măsură ce face China pe frontul său de vest.

Începând cu aprilie 2013, Armata de Eliberare a Poporului a făcut câteva incursiuni în India şi Bhutan, a pus bazele unor tabere militare, a arborat drapelului chinez şi a interferat cu patrulele indiene. În timp ce aceste incidente pot parea mici, ele fac parte dintr-un tipar mai amplu al expansiunii militare chineze în Asia de Sud, care a început acum şase decenii, atunci când preşedintele Mao a anexat Tibetul.

Faptele elementare cu privire la Tibet nu sunt cunoscute pe larg şi nicio hartă nu dezvăluie resursele enorme şi avantajele strategice obţinute prin capturarea acestuia. Tibetul oferă Chinei o frontieră continuă cu Birmania, Bhutan, India, Nepal şi Kashmir, acces la cele mai mari depozite de minerale din Asia, precum şi controlul izvoarelor marilor fluvii din Asia.

Aceste fluvii curg din Podişul Tibet prin 11 naţiuni, deservind 3 miliarde de oameni de la Peshawar la Beijing. În următoarele războaie pentru apă, China ţine cu o mână fermă turnul de apă al Asiei.

Preşedintele Mao în Nepal

În 1950, Mao a invadat Xinjiang, iar în 1951, a invadat Tibetul, dublând astfel dimensiunea Republicii Populare Chineze. Mao a impus "reforme democratice" în întregul Tibet, confiscând proprietăţile şi supunând mii de oameni la "sesiuni de luptă", în cadrul cărora victimele erau torturate şi ucise în public.

Ofiţerii indieni de informaţii au documentat criza în desfăşurare şi l-au implorat pe premierul Nehru să ia măsuri, dar în epoca post-colonială, Nehru urmărea o prietenie cu Mao şi a investit capital politic în viziunea sa privind o mare alianţă indiano-chineză sau "Hindi-Chini Bhai-Bhai", un slogan pentru "fraternitate indiană şi chineză".

Credinţa lui Nehru în Mao a fost expusă ca o greşeală tragică în martie 1959, când Dalai Lama şi mii de refugiaţi tibetani au fugit în India. Mao şi-a cerut premiul: bogatulPlatou Tibetanneexploatat. Peste un milion de tibetani au murit, şi mai mult de 6.000 de mănăştiri au fost jefuite şi rase de pe faţa pământului pe măsură ce China a distrus sistematic civilizaţiabudistă antică din Tibet.

Frank Morares, autor al cărţiiRevolta din Tibet", a scris: "Nehru a subestimat foarte mult puterea expansionismului Han întărită de agresivitatea chiar mai hotărâtă a imperialismului comunist. Nu se poate susţine că nu a fost avertizat".

1962 – Războiul India-China

La 10 octombrie 1962, Mao Zedong a invadat India din Tibet. Războiul India-China a fost scurt şi victime au fost puţine, dar consecinţele acestei lumi tulburate de ciocniri au fost enorme.

Războiul i-a adus lui Mao o victorie uimitoare şi o înfrângere la fel de uimitoare lui Nehru. A distrus viziunea lui Nehru de unitaţe pan-asiatică într-o lume post-război şi a avansat foarte mult ambiţiile hegemonice ale Chinei pe continent. Poate că a fost un război scurt, dar nu a fost unul neînsemnat.

Războiul din 1962 a avut un efect nociv asupra Centurii Himalayei. Vechile drumuri comerciale şi trasee de pelerinaj, care de secole au legat Tibetul de Nepal, Bhutan, Sikkim şi India, au fost blocaţe de către Gărzile Roşii. Nepalul şi Bhutanul au urmărit să câştige protecţie prin alierea cu India, şi până în prezent, India asigură 100 la sută securitatea Bhutanului.

Acum, cinci decenii mai târziu, China a instalat o infrastructură militar-industrială formidabilă în Tibet, cu drumuri, oraşe, baze militare şi un transfer masiv de populaţie formată din chinezi Han.

Prin consolidarea puterii strategice chineze în Asia de Sud şi de Sud-Est, China ameninţă să îndeplinească profeţia lui Mao după victoria din 1962, potrivit căreia China într-o zi va pretinde cele "Cinci degete ale Tibetului": Ladakh (în prezent nordul Indiei), Nepal, Sikkim (statul indian dintre Nepal şi Bhutan), Bhutan şi Arunachal (situat la vârful nord-estic al Indiei).

Preşedintele Mao in Tibet

În 1996, preşedintele Mao, sub forma unei noi mişcări nepaleze maoiste agresive, a apărut în Nepal, cel mai mare stat din Centura Himalayei. Armata de Eliberare a Poporului din Nepal a înfiinţat rapid tabere, depozite de arme, a jefuit băncile locale, a torturat şi sacrificat populaţia rurală neajutorată şi a forţat copiii cu miile să se înroleze ca soldaţi în rebeliunea maoistă.

În ianuarie 2000, tânarul Karmapa Lama a realizat o evadare îndrăzneaţă din Tibet, trecând în secret prin Nepal în drum spre India. China a acţionat rapid pentru a zdrobi sprijinul acordat Tibetului în Nepal.

La 1 iunie 2001, regele Nepalului, Birendra şi 15 membri ai familiei sale au fost masacraţi în timp ce luau cina în familie la palat. În haosul care a urmat, maoiştii din Nepal au ajuns la putere în paralel cu extinderea influenţei Chinei în regiune.

Astăzi, China este omniprezentă în Nepal: inginerii chinezi construiesc drumuri care leagă Tibetul şi Nepalul şi dezvoltă proiecte de-a lungul frontierei Tibet-Nepal. China furnizează ajutor şi antrenament militar.

Site-urile comuniste chineze susţin maoismul din Nepal. O postare recentă pe Guoji Gong Yun, mişcarea comunistă internaţională spune:Trebuie să rezistam ameninţării epocale a imperialismului, feudalismuluişi capitalismului birocratic, expansionismului indian, şi marii ameninţari la adresa securităţii în Asia de Sud".

Diplomaţii şi analiştiii i-au respins iniţial pe maoişti, considerându-i o aberaţie, ei apărând atât de repede după prăbuşirea Uniunii Sovietice şi mulţi au crezut că mişcarea a venit din India. Dar de unde provine sprijinul pentru maoiştii indieni? De la China.

După ruptura sino-sovietică din 1969, marxiştii indieni s-au aliat cu Mao, iar după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, China a fost singurul imperiu comunist rămas în picioare.

În ultimul deceniu, poziţia Chinei în Nepal permite armelor şi banilor să ajungă la celulele maoiste din India, a căror forţă şi ferocitate au crescut şi care sunt acum considerate a fi cea mai mare ameninţare la adresa securităţii interne a Indiei.

Cucerirea celor cinci degete ale Tibetului

În anul 2000, China a lansat "Xi Bu Dai Fa", deschiderea regiunilor vestice, un plan vast de dezvoltare industrială pentru a extrage resursele naturale ale Tibetului, facilitat de extinderea căii ferate şi a şoselelor. Proiectul a accelerat de asemenea, militarizarea Platoului Tibetan.

În 2010, China a anunţat că a extins desfăşurarea de trupe de-a lungul frontierei Tibetului şi a finalizat construcţia a şase aeroporturi militare în sudul Tibetului, echipate cu o nouă flotă de aeronave drone.

Un raport din 2012 al Departamentului de Apărare al SUA, adresat Congresului, cu privire la capacităţile militare ale Chinei, constată că eforturile Beijingului de a dezvolta avioane fără pilot cu rază lungă de acţiune "extind opţiunile Chinei de a efectua recunoaşteri pe o rază lungă de acţiune şi de a lovi".

Din 2009, peste 120 de tibetani care trăiesc sub conducerea Chinei şi-au dat foc pentru a protesta faţă de ocupaţia chineză şi pentru a face apel pentru întoarcerea lui Dalai Lama. China a reacţionat prin intensificarea campaniei intitulate "Lovitura puternică" împotriva "contrarevoluţionarilor" din Tibet şi prin concentrarea puterii sale militare împotriva Indiei, Nepalului şi Bhutanului, care deţin ultimele vestigii ale civilizaţiei tibetane.

Analistul indian Asif Ahmed notează că: "Atâta timp cât focul naţionalismului tibetan arde în Tibet şi există o diasporă de peste 100.000 de tibetani, China se va uita la India cu mare suspiciune".

Menţinerea controlului asupra Tibetului este o prioritate strategică şi economică pentru China, în timp ce luptă să menţină puterea asupra forţelor etnice, altfel imperiul urmând să se destrame la fel ca URSS. Ocuparea Tibetului de către China ne oferă o fereastră vitală cu privire la natura ambiţiilor imperiale ale Chinei.

Valul recent de incursiuni ale Armatei de Eliberare a Poporului în India şi Bhutan sunt pe departe incidente izolate. China testează apele pentru a vedea cum poate anexa oficial Nepalul, Bhutanul, Ladakh-ul şi Arunachal Pradesh, pe care Beijingul îl numeşte "Tibetul de sud" şi astfel nimiceşte rezistenţa faţă de conducerea chineză în Tibetul agitat.

În ianuarie 2011, ministrul chinez al Apărării, Liang Guanglie, a declarat: "În următorul cincinal, armata noastră va înainta cu pregătirile pentru conflicte militare în fiecare direcţie strategică... Putem trăi în vremuri paşnice, dar nu putem uita niciodată războiul, nu trimiteţi niciodată caii la plimbare şi nu puneţi niciodată baionetele şi armele deoparte"... prin asta Beijingul vrând să spună că ei sunt pregătiţi.

Maura Moynihan este o jurnalistă şi cercetătoare care a lucrat timp de mulţi ani cu refugiaţi tibetani din India şi Nepal. Printre operele sale de ficţiune se numără: "Yoga Hotel" şi "Kaliyuga".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii