Lia Bugnar: Sper din toată inima că lumea va fi la Universitate să urle împotriva hoţilor criminali care ne conduc

În mod cu totul excepţional, Lia Bugnar îşi doreşte sală goală la spectacolul său de diseară. Actriţa speră că publicul va fi în Piaţa Universităţii, pentru a striga împotriva "hoţilor criminali" care ne conduc.
Comemorare a victimelor incendiului izbucnit la Clubul Colectiv din Bucureşti.
Comemorare a victimelor incendiului izbucnit la Clubul Colectiv din Bucureşti. (Facebook)

Îndurerată şi revoltată de tragedia de la Clubul Colectiv, actriţa Lia Bugnar îşi exprimă, pe Facebook, speranţa că în seara zilei de astăzi bucureştenii vor fi la protestul anunţat în Piaţa Universităţii, începând cu ora 18, protest la care se va cere demisia lui Piedone, primarul sectorului în care a avut loc tragicul accident, precum şi a subordonaţilor săi şi a tuturor celor responsabili pentru drama din Clubul Colectiv.

"Astăzi la ora 19 eu am spectacol, dar sper din toată inima că o să am sala goală pentru că toată lumea va fi de la ora 18 la Universitate să urle împotriva hoţilor criminali care ne conduc. Cei trei patroni de club au fost arestaţi şi au deja, sînt sigură, sorţile la fel de negre ca ale celor care au fost în seara aia la concert. Nu pot să nu mă gândesc că cei trei tineri (şi ei sînt tineri) nu sînt nişte oameni puşi pe căpătuială cu orice preţ. (...) Cînd faci concerte pentru public de nişă, mai ales cu intrarea gratuită, e clar că nu îmbogăţirea imediată e scopul tău principal, scrie actriţa, pe contul său de Facebook, reamintind că ea însăşi a jucat, de-a lungul vieţii, în subsoluri, riscându-şi viaţa.

"Sper că sântem toţi conştienţi că buba aia mare nu e la ei (patronii clubului Colectiv n.r.) e la cei care au permis ca un club să funcţioneze aşa. Ani de zile am jucat prin subsoluri. N-am să uit, cu vreo 10 ani în urmă, seara în care repetam textul într-o bucătărie (singura cabină a actorilor) şi brusc a ţâşnit apa din podea, au sărit câteva gresii şi s-a făcut un fel de fântână arteziană. N-am să uit firele care ieşeau perverse de prin toţi pereţii. Şi stiu sigur că patronul acelui subsol era (şi este) un om cu o fire de artist, iubea teatrul, iubea jazzul, a sfârşit prin a-şi vinde casa pentru a renova hruba aia de club. Acum, la aproape 60 de ani a ajuns să stea cu chirie.", concluzionează Lia Bugnar.

Actriţa reaminteşte că, în ceea ce-i priveşte pe oamenii cu fire de artişti, mai degrabă aerieni, oamenii care iubesc ideea de artă, de spectacol, simţul artistic vine de multe ori la pachet cu lipsa de simţ practic. Însă primăriile şi angajaţii lor au datoria de a verifica dacă lucrurile funcţionează cum trebuie, ceea ce la Clubul Colectiv nu s-a întâmplat.

"Ca să-mi trec contractul de gaze pe numele meu după ce mi-am luat casa, a trebuit să merg vreo nouă zile pe la Distrigaz sau cum se cheamă. Şi acestor patroni de club li s-a dat voie să deschidă clubul cu declaraţie "pe propria răspundere"?!" îşi exprimă actriţa mirarea şi revolta.

"Scriu dezlânat din cauza tristeţii şi furiei. Nu cred că arestarea celor trei patroni face în vreun fel dreptate. Sigur că trebuie să facă puşcărie, au greşit. Dar criminalii nu sînt ei. Criminalii sînt ăia care se pricep la normele de siguranţă ale unui loc public. Ăia care trebuie să dea avizul de funcţionare. Ăia care cer şpăgi în loc să ceară burete ignifug. Ăia sînt criminalii. Şi sper din suflet că azi la ora 18 o să fiţi la Universitate să urlaţi împotriva lor. Şi sper că o să urlaţi aşa de mult şi tare, încât să fiţi acolo şi la 21,30 cînd terminăm noi spectacolul. Venim şi noi, cu vocile încălzite şi cu sufletele arse.", concluzionează actriţa.

Criminalii sînt ăia care se pricep la normele de siguranţă ale unui loc public. Ăia care trebuie să dea avizul de funcţionare. Ăia care cer şpăgi în loc să ceară burete ignifug. Ăia sînt criminalii. Şi sper din suflet că azi la ora 18 o să fiţi la Universitate să urlaţi împotriva lor.

Reamintim că vineri noaptea, la clubul Colectiv din Bucureşti a izbucnit un incendiu care a curmat viaţa a 27 de persoane, alte peste 160 ajungând în spitalele Capitalei, cu arsuri pe suprafeţe mari din corp şi intoxicaţi cu fum. De la momentul tragediei şi până acum, cinci persoane au murit în spitale, în pofida eforturilor medicilor.

La o zi după tragedie, primarul sectorului în care este amplasat clubul Colectiv, Cristian Popescu Piedone, a declarat că nu are ce să-şi reproşeze şi că din punctul de vedere al primăriei localul a funcţionat legal. Cât despre faptul că stabilimentul nu avea autorizaţii de la ISU, primarul a explicat că în schimb patronii aveau o declaraţie pe propria răspundere, cuprinsă într-un acord de funcţionare.

"Avem la dosar toate actele, am îndeplinit toate normele legale de eliberare a acordului de funcţionare (...) Legea Poliţiei locale spune că pentru eliberarea acordului de funcţionare trebuie să avem acordul locatarului, contractul de închiriere, titlul de proprietate, datele de identificare de la Registrul Comerţului. Locatarul dă declaraţie pe proprie răspundere despre activitatea pe care trebuie să o desfăşoare. Acordul de funcţionare însumează toate acordurile de la toate instituţiile", a declarat Piedone.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne