Întâlnire cu rechinul alb

Scafandrii au înotat alături de un rechin alb gigantic în largul coastei hawaiiene.
Rechin alb
Rechin alb (Instagram Oneoceandiving.com)

Un rechin alb gigantic a fost văzut în largul coastei hawaiiene, de către o echipă de scafandri, care au reuşit să facă fotografii fascinante cu acest prădător de temut.

Rechinul, o femelă de aproximativ şase metri lungime, a apărut marţi, dintr-o dată, în timp ce alţi rechini devorau carcasa unui caşalot, care plutea în apropierea insulei Oahu, Hawaii, a povestit scafandrul Ocean Ramsey pentru ziarul Honolulu Star Advisor.

Rechinul alb (Carcharodon carcharias), cunoscut şi drept marele rechin alb, câinele de mare alb (Australia), câinele de mare albastru (Africa) sau moartea albă, este probabil cea mai faimoasă specie de rechini. Aparţine unei familii de rechini cunoscuţi ca înotători rapizi, numiţi rechini mackerel şi este cel mai mare carnivor de pe pământ, din zilele noastre, după balenă.

"Ceilalţi rechini s-au îndepărtat, dar marele rechin alb a început să se frece de barcă. Era doar un gigant mare, frumos şi blând care voia să ne folosească barca pentru a se scărpina", a povestit Ramsey, specialistă în rechini şi scafandru profesionist.

Ramsey şi-a petrecut toată ziua înotând alături de marele rechin alb şi a reuşit să facă numeroase instantanee cu acesta.

Ramsey a estimat vârsta rechinului la cel puţin 50 de ani şi greutatea la 2,5 tone. Femela era "înspăimântător de mare şi posibil gestantă", a adăugat ea.

Femela prezintă similarităţi cu "Deep Blue", considerat cel mai mare rechin alb de până acum, care a fost filmat pe insula Guadalupe de pe coasta de vest a Mexicului.

În apele din Hawaii, rechinii albi sunt rar întâlniţi, deoarece apa este prea caldă acolo.

Deşi este considerat unul dintre cei mai feroce prădători din lume, datorită mărimii sale, a comportamentului agresiv, a faptului că înoată în ape mai puţin adânci în căutare de hrană, în realitate nu este deloc aşa. Cei care au avut ocazia să vadă sau să studieze un rechin mare alb pe viu, spun că este un peşte curios, un "gentleman al oceanelor".

Fotografiile pot fi vizionate pe Instagram Oneoceandiving.com