Doina Cornea, cea care a trimis Europei Libere o Scrisoare pentru Ceauşescu cusută într-o păpuşă, împlineşte 88 de ani

Câţi dintre noi, cei care ne bucurăm astăzi de atât de multe feluri de libertate, ne mai amintim de micuţa profesoară de franceză, de statura unui copil, remarcată de presa străină pentru curajul enorm de a spune adevărul din interiorul Cortinei de Fier, care şi-a riscat viaţa înfruntându-l pe Ceauşescu deschis printr-o scrisoare trimisă Europei Libere, cusută într-o păpuşă?

Cine îşi mai aminteşte cum opoziţia ei făţişă pentru sistemul inuman care ne făcea pe toţi prizonierii unei realităţi sufocante, aberante şi mizere, ne mai dădea o rază de speranţă? Câţi dintre noi ştim că ea a fost supusă nu doar umilinţelor din partea grupării Frontului Salvării şi a lui Iliescu, dar chiar a unui mod ciudat de arestare?

Inclusă pe „lista neagră” a Securităţii, ca duşman al poporului, fiica unui înalt funcţionar clujean din perioada interbelică, Doina Cornea, născută la 30 mai 1929, a cunoscut imediat după 1945 ”binefacerile”comunismului.

Mai întâi, tatăl său, considerat „exponent al burgheziei”, a fost „epurat” din administraţie. Apoi Doina Cornea este afectată de măsurile regimului contra greco-catolicilor. Participă la mişcarea de opoziţie faţă de desfiinţarea acestui cult, este hărţuită de Securitate dar lăsată în libertate şi urmărită în continuare de instituţiile represive ale regimului.

Cenzura intelectuală

La începutul anilor ’60, asistentă universitară la Catedra de Limba Franceză din cadrul Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, Doina Cornea avea să intre în conflict cu “cadrişti” de acolo, deoarece nu respecta programa oficială, conform căreia trebuiau predaţi doar scriitori francezi de stânga.

După o şedinţă tipică acelui timp este „îndrumată” să-şi schimbe cursurile, prelegerile sale trebuind să treacă prin “cenzura”colegilor de catedră.

Primul gest public de ostilitate contra regimului îl face în 1975, când a refuzat să depună jurământ faţă de Nicolae Ceauşescu, obligatoriu pentru toţi universitarii.

După emigrarea în Franţa a fiicei sale Ariadna (1976), Doina Cornea are tot mai multe manifestări deschise de revoltă faţă de sistemul universitar ideologizat.

Este cunoscut gestul ei din 1977, când, după arestarea lui Paul Goma, le-a adus studenţilor un text al acestuia. A fost atenţionată de şeful ei de catedră să “termine cu prostiile astea”, însă nu s-au luat alte măsuri contra sa.

Cel mai tranşant gest de opoziţie faţă de politică tot mai aberantă a lui Ceauşescu, vine în august 1982, când, Doina Cornea, a căror gesturi, convorbiri, corespondenţe, erau strict urmărite de Securitate a început seria mesajelor către Europa Liberă, prin textul “Scrisoare către cei care n-au încetat să gândească.”

Cum nu putea să transmită textul afară din ţară fără a fi interceptat şi fără a pune în pericol şi mesagerul, Doinei Cornea i-a venit ideea de a-l coase în interiorul unei păpuşi.

Mi-am dat seama că nu [mai] pot trăi în minciună. Că numai adevărul mă poate salva, mântui. Vâzând ce fac polonezii, cehii, mi-am dat seama că eu nu pot să mai accept regimul Ceauşescu. Mi-am spus că, dacă ei pot să protesteze, de ce nu putem şi noi?”, îşi începea profesoara de franceză scrisoarea. Cel mai mult se simţea îndurerată de crimele împotriva spiritului uman practicate de regim.

"Am devenit un popor fără o scară de valori morale şi spirituale. Un popor hrănit doar cu lozinci reducţioniste, stereotipe, omogenizate şi care înăbuşe, prin secvenţa sa obsedantă, orice deschidere spre adevăr, spre înnoire, spre creaţie. Cred că acest proces de secătuire spirituală stă la baza tuturor neajunsurilor pe care le trăim, căci prin forţa lucrurilor, societatea decade când indivizii se degradează" mai scria Doina Cornea în scrisoare.

Imperiul reacţionează

A primit o amendă uriaşă, iar în primăvara lui 1983, cazul său a intrat în „dezbaterea” Facultăţii de Filologie, unde lucra. Nu şi-a retractat afirmaţiile „ofensatoare” despre regim prezente în scrisoare. Astfel că, începând cu anul universitar 1983-1984 nu a mai fost inclusă în schema de cadre didactice. După un an de şomaj a fost nevoită să se pensioneze, fără a mai putea lua legătura cu studenţii clujeni.

Solidară cu Braşov ’87

Doina Cornea nu a renunţat să critice regimul, continuând să trimită scrisori către Europa Liberă.

Aflând de cei 10.000 de braşoveni care au aplaudat arderea portretului lui Ceauşescu, cât şi de arestările a sute de protestatari care au urmat în 1987, Doina Cornea a afişat pe poarta casei sale din Cluj o pancardă de solidarizare cu protestatarii, chiar în seara de 15 noiembrie.

Am devenit un popor fără o scară de valori morale şi spirituale. Un popor hrănit doar cu lozinci reducţioniste, stereotipe, omogenizate şi care înăbuşe, prin secvenţa sa obsedantă, orice deschidere spre adevăr, spre înnoire, spre creaţie. Cred că acest proces de secătuire spirituală stă la baza tuturor neajunsurilor pe care le trăim, căci prin forţa lucrurilor, societatea decade când indivizii se degradează - Doina Cornea

Văzând dimineaţa că miliţia nu intervenise, a prins curaj, confecţionând 160 de manifeste prin care-i îndemna pe muncitorii clujeni să se solidarizeze cu cei braşoveni. A distribuit foile volante împreună cu fiul ei, ambii ajungând în arest ca urmare a acestei acţiuni.

Timp de cinci săptămâni a fost supusă unor anchete dure, pline de injurii şi chiar ameninţări cu moartea din partea organelor Securităţii. A fost eliberată abia la 24 decembrie, după ce la postul francez de televiziune Antenne 2 a apărut un interviu cu ea, făcut înainte de arestare. Deoarece nu încetase să intre în legătură cu occidental, din septembrie 1988 şi până în 21 decembrie 1989 s-a aflat în arest la domiciliu, casa fiindu-i în permanenţă păzită de un miliţian. Orice ieşire în oraş era atent urmărită de Securitate, cunoscuţii ei fiind constrânşi să rupă relaţiile cu “duşmanca poporului” A participat la manifestaţia de la Cluj, din 21 decembrie 1989, sub bătaia gloanţelor.

„Arestată” şi de Iliescu, păzită de Gabriel Oprea

Se ştie mai puţin că Doina Cornea a fost practic sechestrată de cei care se auto-denumeau salvatori în decembrie 1989.

Fosta disidentă crede că prin „arestarea” sa la Bucureşti în 25-26 decembrie 1989 s-a urmărit să fie manipulată şi izolată. Ea a confirmat cele declarate pentru „Adevărul” de Emil Constantinescu cu privire la modul în care a fost tratată în timpul Revoluţiei, la Bucureşti.

„Arestul” Doinei Cornea la Bucureşti, în perioada 25-26 decembrie 1989 a ajuns în atenţia opiniei publice după dezvăluirile fostului preşedinte al României, Emil Constantinescu, pentru Adevărul, în 2009.

„În zilele acelea, Doina Cornea a fost practic arestată! Au adus-o în Bucureşti şi au cazat-o într-un dormitor al cazărmii de pe Şoseaua Olteniţei. Fără radio, fără televizor, fără nicio sursă de informare, aşa încât să nu poată fi găsită nici la Bucureşti, nici la Cluj.

„Domnul Constantinescu are perfectă dreptate, am fost permanent supravegheată şi ţinută sub pază. Peste tot pe unde mergeam, aveam pe cap un voal sau ceva, aşa, ca un fular, ca să nu fiu recunoscută. Îmi spuneau că peste tot sunt terorişti şi că sunt în pericol”, declara Doina Cornea, ziarului Adevărul, în 2009.

„Nici nu ştiu unde am stat. Când am plecat, la un moment dat, de acolo spre televiziune, m-au dus cu un camion militar şi tot pe rute ocolite, am făcut foarte mult până am ajuns. Îmi spuneau tot timpul că mă feresc de terorişti”, îşi aduce aminte fosta disidentă.

O purtau dintr-un loc în altul, cu pătura în cap, chipurile pentru a o proteja de terorişti. Au încercat să o folosească pe 26 decembrie, când a avut loc primul miting anticomunist. Dar nu au reuşit şi abia pe 27 a ajuns la CFSN şi a avut o reacţie. De fapt, au lăsat-o să vorbească atunci când au vrut ei, ca să o compromită. Acestea au fost meritele lui Gabriel Oprea şi Eugen Bejinariu, pe atunci tineri locotenenţi de intendenţă. Ei erau cei care o păzeau pe Doina Cornea”, a declarat fostul şef de stat.

Opozantă a noului regim

În seara de 22 decembrie se numără printre membrii CFSN, enumeraţi de Ion Iliescu în „Comunicatul către ţară” rostit la Televiziune. Deşi a anunţat că nu este şi nu se va constitui într-un partid politic, la 23 ianuarie, cu 128 de voturi pentru, 8 contra şi 5 abţineri, CFSN a hotărât transformarea FSN în formaţiune politică. Acest fapt a provocat proteste şi demisia unor personalităţi, printre care şi Doina Cornea. Din acest moment, a rămas un aprig opozant al noului regim.

Evenimentele care au marcat schimbarea de regim politic nu au entuziasmat-o peste măsură pe luptătoarea pentru libertate, pluripartitism politic sau apărarea drepturilor omului. Dimpotrivă. Aceasta a înţeles că misiunea asumată în anii ’80 trebuia să prindă contururi într-o potentă societate civilă, capabilă în momentele de clivaj economic sau social să corecteze cursul politicii. Refuzul de a se amesteca în politică practicată în primele momente de libertate dovedea faptul că acţiunile sale vizau societatea în componentele ei atomare şi mai puţin exercitarea puterii.

La 6 august 1990 apărea cu sprijinul său Forumul Democrat Antitotalitar. De altfel, Doinea Cornea avea să fie cofondatoare a Grupului de Dialog Social, a Alianţei Civice şi a Fundaţiei Culturale „Memoria”. Ulterior, aceste organizaţii ale societăţii civile au fondat, împreună cu diverse partide politice, Convenţia Democratică din România.

Naşterea unei noi lumi a îndemnat-o la confesiune şi reflecţie, publicând volume de referinţă pentru universul său lăuntric: Liberté? Entretiens avec Michel Combes (1990), Scrisori deschise şi alte texte (1991), Faţa nevăzută a lucrurilor. Dialoguri cu Rodica Palade (1999) şi Puterea fragilităţii (2006). Doina Cornea nu a neglijat în anii ce s-au scurs de la Revoluţia din 1989 segmentul traducerilor, căutând să ofere publicului cititor texte pline de semnificaţie, precum Mircea Eliade, Încercarea labirintuluiConvorbiri cu Claude-Henri Rocquet (1990), Vladimir Ghika, Ultimele mărturii (1997) şi Fragmente postume (2003).

Notorietatea discursului său despre libertate a fost răsplătită de Universitatea Liberă din Bruxelles cu acordarea titlului de Doctor Honoris Causa în 1989, în acelaşi an intrând şi în posesia premiului „Thorolf Rafto” (Norvegia). În anul 2000, statul român îi conferă Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce, iar cel francez, „Legiunea de Onoare” în grad de ofiţer. Numeroasele distincţii şi premii acordate de prestigioase instituţii europene sunt o expresie a recunoaşterii publice a curajului „de a-şi înfrânge frica, de a ajunge liberă înlăuntrul fiinţei sale”.

La mulţi ani Doinea Cornea!