Firea visează Bucureştiul port fluvial

În timp de RADET şi ELCEN sunt în insolvenţă şi nu se ştie cum se vor încălzi bucureştenii la iarnă, primarul Capitalei priveşte "în perspectivă", spre hidrocentrale pe canalul Bucureşti - Dunăre.
Gabriela Vrânceanu Firea Palade, PSD
Gabriela Vrânceanu Firea Palade, PSD (Epoch Times România)

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a vorbit luni în cadrul conferinţei "Oraşul meu în Europa Noastră", despre proiectul construirii canalului Bucureşti - Dunăre, canal care, dacă va fi realizat, ar putea să transforme Bucureştiul în port fluvial, relatează news.ro. Mai mult, pe acest canal s-ar putea instala şi hidrocentrale care să producă energie.

Pentru realizarea acestui deziderat ar fi necesară o finanţare din partea Uniunii Europene de aproximativ 1,5-1,7 miliarde de euro, a precizat primarul.

„Dacă suntem focalizaţi pe rezultatele imediate, nu înseamnă că trebuie să ignorăm aceste proiecte foarte mari. S-a vorbit mult de proiectul Bucureşti-Dunăre, care ar urma să transforme Capitala României în port fluvial. Nu ştiu cât de mult se cunoaşte faptul că acest canal a fost realizat în proporţie de 70% înainte de Revoluţie. Acest proiect nu ar avea doar beneficiul unui canal navigabil care ar lega practic Bucureştiul de Marea Neagră.

Pe acest curs de apă, cu o lungime de peste 70 de kilometri, s-ar putea instala şi câteva hidrocentrale care ar produce energie. Diferenţa de nivel între Bucureşti şi Dunăre este de 53 de metri, ceea ce ar permite utilizarea căderii de apă pentru producerea de energie. Pentru acest proiect ar fi necesară o finanţare din partea Uniunii Europene de circa 1,5-1,7 miliarde de euro”, a declarat Firea, la conferinţa "Oraşul meu în Europa Noastră", eveniment care face parte din festivalul UrbanFest, organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne