Deşeurile biodegradabile nu sunt întotdeauna utile

Gunoi.
Gunoi. (pixabay.com)

Deşeurile biodegradabile, de regulă, sunt asociate cu metode mai ecologice de eliminare a deşeurilor. Oamenii îşi fac alegerea în favoarea deşeurilor biodegradabile, în speranţa că vor putea contribui la conservarea ecologiei planetei şi, prin urmare, a umanităţii. Însă, conform unui studiu recent, materialele biodegradabile nu sunt întotdeauna folositoare.

Potrivit Rodale, gunoiul, cum ar fi deşeurile alimentare, hârtia de ziar şi de birou, unele materiale plastice şi câteva materiale biodegradabile, aflate la depozitele de deşeuri, în condiţii de deficit de oxigen, elimină două gaze puternice cu efect de seră: metan şi dioxid de carbon. În timp ce dioxidul de carbon rămâne adânc sub pământ în depozitele de deşeuri, metanul se elimină în atmosferă, accelerând procesele încălzirii globale.

Potrivit estimărilor ecologiştilor, depozitele de deşeuri reprezintă a treia sursă, ca mărime, a eliminării antropice de metan în Statele Unite ale Americii. Şi respectiv încercarea utilizării metanului în producerea energiei şi prevenirea încălzirii globale, de asemenea, probabil nu va avea rezultatele scontate. Conform calculelor ecologiştilor, metanul se elimină relativ lent, iar diverse deşeuri elimină metan cu viteză diferită şi eficienţa procesului de conversie a gazului în energie nu depăşeşte 57%.

Unele depozite de deşeuri au ales calea colectării metanului. Procesul de colectare a gazului poate dura până la 16 ani, până când sistemul va colecta tot metanul care este generat în groapa de deşeuri "biodegradabile". O alternativă a depozitelor de deşeuri, unde nu există accesul oxigenului la produsele în descompunere, poate constitui infrastructura compostării. În grămezile de compost există oxigen suficient, astfel încât bacteriile le pot transforma cu uşurinţă în îngrăşământe utile. Deşeurile produselor alimentare, hârtia şi chiar plasticul biodegradabil nu vor produce metan. Însă, până în prezent, puţine companii au mers pe această cale.

Materialele biodegradabile nu sunt întotdeauna de folos. Deşi există unele tipuri de deşeuri, care sunt ideale pentru biodegradare în depozitele de deşeuri, în condiţii de deficit de oxigen, există şi altele pentru care această metodă nu este potrivită. Pentru cumpărător la magazin nu există nici o modalitate să distingă unele de altele şi astfel, la etapa actuală, nu are careva importanţă prioritatea utilizării produselor biodegradabile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Știință