Statul Islamic aproape de capturarea unui baraj care poate dezlănţui un zid de 5 metri de apă peste Bagdad

Militant al grupării Statului Islamic.
Militant al grupării Statului Islamic. (Pavel Petre/ Epoch Times)

Militanţii islamici, aadunaţi în gruparea ultraradicală intitulată Statul Islamic se luptă să cucerească două dintre cele mai mari baraje din Irak.

Conflictele dintre militanţii aşa numitului Stat Islamic şi forţele de securitate kurde s-au desfăşurat pentru a treia zi în apropiere de barajul Mosul, cel mai mare baraj al Irakului, a anunţat Hisham al-Brefkani, membrul consiliului din Ninive.

La aproximativ 350 de kilometri în sud, forţele irakiene se confruntă cu militanţii în zonele agricole din apropierea barajului Haditha, a anunţat consilierul oraşului, Khalid al-Haditha.

Statul Islamic, care era cunoscut anterior drept Statul Islamic din Irak şi Levant (ISIL), a cucerit mai multe teritorii din Irak şi Siria şi a auto-proclamat propriul califat, accentuând inabilitatea guvernului premierului irakian Nouri al-Maliki de a asigura securitatea ţării.

Întărit cu arme obţinute de la armata irakiană, grupul a capturat două câmpuri petroliere şi oraşele predominant kurde din nordul ţării, forţând mii de persoane să se refugieze.

Barajul Mosul, aflat la 50 de kilometri nord-vest de oraşul capturat de militanţi în luna iunie, este un furnizor major de electricitate şi apă. Compania Hochtief AG al Germaniei a ajutat la construirea barajului de pe râul Tigru în 1980.

Dacă barajul este dinamitat, ar putea inunda oraşul Mosul şi satele învecinate, declanşând un val de aproximativ 5 metri, care ar mătura Baghdad-ul.