ISIL persecută creştinii în Mosul

Extremiştii ISIL din Irak.
Extremiştii ISIL din Irak. (Pavel Petre / Epoch Times)

Creştinii din Irak se confruntă cu un ultimatum din partea Statului Islamic din Irak şi Levant (ISIL) potrivit căruia aceştia trebuie fie se convertesc la Islam, fie pleacă, fie sunt ucişi.

Rapoartele din Orientul Mijlociu susţin că un număr mare de creştini au fugit din nordul oraşului Mosul - aflat acum sub controlul ISIL - după ce sâmbătă pe difuzoarele din moscheile oraşului se auzea un mesaj de avertizare în care li se cerea să plece.

"Acest lucru este o epurare etnică, dar nimeni nu vorbeşte despre asta. Este pentru prima dată în istoria noastră când un lucru de genul acesta se întâmplă. Musulmanii şi creştinii obişnuiau să trăiască împreună", a declarat, în această săptămână, Yonadam Kanna, cel mai proeminent politician creştin din Irak, potrivit AFP.

Potrivit unui document ISIL văzut de AFP, creştinii nu vor primi "nimic altceva decât sabia" în cazul în care nu respectă termenul limită.

În documentul citat se mai precizează că există posibilitatea ca persoanele de religie creştină să stea şi să plătească o taxă, cunoscută sub numele de "jizya", deşi suma exactă nu a fost specificată. Jizya este o politică istorică de a permite non-musulmanilor să-şi păstreze religia şi proprietatea, dacă aceştia plătesc o anumită sumă conducătorilor islamici.

În secolele trecute, au existat exemple de creştini care au plătit taxa şi au trăit în pace cu musulmanii. Cu toate acestea, recent ea a fost adesea exploatată ca o formă de jecmănire a non-musulmanilor.

Multe familii creştine care au fugit din Mosul nu au dat semne că ar avea încredere în promisiunile de pace.

Organizaţia radicală sunnită "pare că are intenţia de a şterge toate urmele grupurilor minoritare din zonele pe care le controlează în prezent în Irak", reiese dintr-o declaraţie semnată de Sarah Leah Whitson, directorul Human Rights Watch al Orientului Mijlociu.

Grupul a remarcat că ISIL "ucide, răpeşte şi ameninţă minorităţile etnice şi religioase din interiorul şi din jurul oraşului nordic irakian Mosul."