Comunismul, cea mai necruţătoare plagă a secolului 20

Mao Zedong (Print Collector/Getty Images); Joseph Stalin (rps/ullstein bild via Getty Images); Pol Pot (Rolls Press/Popperfoto/Getty Images)
Mao Zedong (Print Collector/Getty Images); Joseph Stalin (rps/ullstein bild via Getty Images); Pol Pot (Rolls Press/Popperfoto/Getty Images)

Dintre toate tipurile de plăgi care au devastat umanitatea, una a fost în mod special letală, revendicând milioane de suflete.

Comunismul contestă existenţa sufletului, iar aderenţii lui au pedepsit pe oricine nu era de aceeaşi părere.

Diabolică creaţie a lui Karl Marx, ''Manifestul comunist'' a promis utopia pe Pământ. Conform planurilor sale, tot ce trebuia făcut era ca societatea să fie răsturnată pe dos prin ură şi teroare, iar clasa conducătoare să fie înlăturată cu ajutorul urii de clasă şi al unei revoluţii cât mai violente.

Drumul propus de corifeii comunişti către paradis era roşu, pavat cu oasele oamenilor, construit pe o nouă ordine socială, ridicat prin distrugerea credinţelor tradiţionale, a structurilor sociale, a dreptului la proprietate şi a guvernării.

Holocaustul lui Adolf Hitler este o oroare binecunoscută, dar numărul înfiorător al deceselor cauzate de revoluţiile comuniste în Rusia şi China, îl depăşesc pe cel al victimelor Holocaustului, fiecare în parte. Hitler viza evreii, comuniştii vizau toate religiile şi toate clasele societăţii.

Unii marxişti cu faţă umană au descris valurile de crime care au urmat revoluţiilor comuniste ca fiind aberaţii şi greşeli, excese sau întâmplări. Însă aceste campanii de jertfe pe altarul comunismului nu reprezintă decât rezultatul sistematic al revoluţiilor comuniste reuşite, soluţii prescrise de Marx pentru nedreptăţile capitalismului şi pentru credinţele şi practicile adânc înrădăcinate. Pentru acest motiv, revoluţiile comuniste au fost urmate în mod conştient şi programat de omoruri fără precedent - fără de care niciun regim comunist nu s-a consolidat.

Potrivit "Cărţii Negre a Comunismului", scrisă de Stephane Courtois, comunismul este responsabil pentru 100 de milioane de decese, un număr ce depăşeşte de departe nazismul - care a lăsat în urma sa 16 milioane de morţi - şi eclipsează totalul deceselor secolului 20 cauzate de cancer, diabet şi omucideri luate la un loc.

Ducând mai departe această ideologie, regimurile politice ale secolului 20, conduse de dictatori precum Mao Tsedun şi Iosif Stalin, au fost responsabile pentru o distrugere rapidă a vieţii umane, nemaivăzută niciodată în istorie.

Cel mai criminal dictator al secolului 20 a fost, probabil, Mao Tsedun al Chinei, potrivit majorităţii estimărilor. Numărul morţilor cauzate de Mao este cuprins între de 60 de milioane şi 80 de milioane de oameni, ceea ce depăşeşte victimele din Primul Război Mondial (37 de milioane) şi, probabil, şi pe cele din Al Doilea Război Mondial (66 de milioane). Cifra de peste 60 de milioane de morţi include – dar nu se limitează la – războaie civile, epurări de diverse feluri, masacrarea moşierilor din cauza politicii de "reformă agrară" a comunismului şi a „duşmanilor poporului”, care, în timpul Revoluţiei Culturale, au fost torturaţi şi omorâţi de Gărzile Roşii.

Curtois estimează numărul total al crimelor dictatorului rus Iosif Stalin la 20 de milioane, însă după alte surse acest număr oscilează între 10 şi 60 de milioane.

Stalin, infamul autor al citatului “moartea unui om este o tragedie, moartea a milioane este o statistică”, a aruncat în lagăre de concentrare şi a persecutat milioane de cetăţeni “neloiali”. A executat, de asemenea, intelectuali şi personalităţi politice considerate o ameninţare la adresa năzuinţei sale politice de a fi singura autoritate a Rusiei.

Stalin este cel care a aplicat şi măsluirea faptelor istorice, ba chiar a implementat rescrierea permanentă a istoriei (asemenea cărţii 1984 a lui George Orwell) - persoanele care deveneau indezirabile erau făcute ''să dispară'', prin ştergerea fotografiilor şi înregistrărilor lor din ziare sau publicaţii.

Cu cele 20 de milioane de victime, numărul total al crimelor comise de Stalin depăşeşte numărul deceselor cauzate de cancerul pancreatic (17 de milioane), HIV/SIDA (12,5 milioane) şi epilepsie (10 milioane), în secolul 20.

Una dintre cele mai obişnuite metode, prin care comuniştii omorau şi distrugeau pentru totdeauna voinţa cetăţenilor în “republica populară”, a fost foametea.

Marele Salt Înainte al lui Mao a fost înfăţişat ca o cale de a moderniza economia Chinei. Proiectul a strămutat comunităţi de ţărani şi i-a forţat să devină metalurgişti, în ciuda evidentei lipse de experienţă. Aceştia au fost nevoţi să topească metale, precum fier şi oţel, în cuptoare improvizate. Faptul că oamenii au fost scoşi din agricultură a dus, în cele din urmă, la marea foamete din China, care, potrivit estimărilor experţilor, a făcut între 30 şi 40 de milioane de victime, generând frecvente cazuri de canibalism.

În Ucraina, sovieticii şi bolşevicii lui Stalin au pus în aplicare Holomodor-ul, o foamete cauzată de Kremlin, care încerca în felul acesta să stăpânească prin teroare Ucraina şi părţi din Moldova. Proiectul a însemnat de fapt uciderea unui număr estimat la 7 milioane de persoane - prin înfometare - într-o singură iarnă.

Iar foametea generalizată, instituţionalizată, artificială - care a bântuit inclusiv Rusia între 1921 şi 1922 - nu este un fenomen al trecutului. Are loc în prezent în cea mai izolată ţara din lume, aflată sub conducerea unui regim paranoic de tip comunist - Coreea de Nord - care este lovită frecvent de valuri de foamete - în ciuda faptului că regimul construieşte arme nucleare cu care doreşte să devină un actor luat în seamă de comunitatea internaţională.

Transfugii nord-coreeni, odată ajunşi în alte ţări, cer frecvent acestora să trimită ajutoare sub formă de hrană pentru animale, dacă într-adevăr îşi doresc să ajute să curme foametea perpetuă de acolo - din moment ce este mai probabil că va ajunge la cei care efectiv au nevoie de alimente.

În timp ce Rusia şi China se află în topul clasamentului crimelor, procentul populaţiei eliminate în alte ţări comuniste este la fel de tragic.

În Cambodgia, Pol Pot – pe vremuri membru al Partidului Comunist Francez, deci coleg al filozofului Jean Paul Sartre, care, de altfel îl aprecia, prieten al lui Nicolae Ceauşescu şi discipol al lui Mao Tsedun - a încercat să îşi creeze propria versiune de societate comunistă utopică, rezultatul fiind cel mai îngrozitor coşmar înregistrat în istorie.

La ordinele sale, milioane de orăşeni au fost strămutaţi în zonele rurale pentru a efectua muncă manuală - de altfel o practică obişnuită după revoluţiile comuniste şi din alte ţări. În Cambodgia comunistă intelectualii au fost măcelăriţi pur şi simplu, pe motiv că erau contra-revoluţionari şi nefolositori noii societăţi propuse de Pol Pot. Mărturiile vremii vorbesc despre oameni trimişi în închisori pentru simplul motiv că aveau urme de ochelari pe nas, sau că vorbeau o limbă străină. Avocaţii, scriitorii şi profesiile liberale erau considerate "cauza tuturor relelor sociale".

Cât s-a aflat la putere, regimul lui Pol Pot (şi al khmerilor roşii), între 1975-1979, a reuşit performanţa de a ucide în jur de 1,5 - 2 milioane dintr-un total de 7 milioane de cambodgieni - morţi direct prin asasinate de masă, sau de pe urma foametei şi relelor tratamente cauzate de muncă intensă şi insuficienţa recoltelor pe câmpuri.

Alte două milioane au fost omorâte de comunişti în Coreea de Nord şi Etiopia.

Propovăduind libertate şi prosperitate pentru toţi, regimurile comuniste au cauzat în schimb suferinţă şi distrugere în ABSOLUT fiecare naţiune unde s-au instaurat.

Comunismul a revendicat un total de 100 de milioane de vieţi în mai puţin de 100 de ani, număr care îl pune în topul factorilor care au cauzat distrugere umană în istoria cunoscută a ultimelor două secole, şi pe locul doi în istoria cunoscută a omenirii, după ciumă.

Iar toate acestea numai dacă este luat în considerare doar numărul victimelor - fără a încerca să calculăm daunele materiale produse de confiscări de proprietate pe scară largă, reaua utilizare a resurselor, pagubele cele produse de politicile economice aberante iniţiate de oameni lipsiţi de cunoştinţe elementare, cele produse patrimoniului cultural etc. - pagube a căror calculare nu a fost încercată, din câte ştim, în niciuna dintre ţările care au trecut prin experimentul comunist.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii