Ziua Unirii Principatelor Române. Chirica îi invită pe protestatarii pro-Justiţie să vină la festivităţile de la Iaşi
alte articole
Miercuri, 24 ianuarie, România aniversează Unirea Moldovei cu Ţara Românească, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, prin numeroase evenimente organizate în toată ţara. Ca în fiecare an, punctul central al sărbătorii este la Iaşi, unde alături de oficialităţi, vor fi prezenţi în Piaţa Unirii Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu, care vor depune coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la statuia Regelui Ferdinand, la portretul Regelui Mihai I de la Mitropolie şi la mormântul lui Alexandru Ioan Cuza.
Potrivit digi24.ro, primarul Mihai Chirica a făcut apel la cei care au protestat faţă de modificările la legile justiţiei să vină la ceremonii. Manifestările oficiale de Ziua Principatelor Unite vor avea loc, la fel ca în anii precedenţi, în Piaţa Unirii din municipiu, începând cu ora 11.00.
Potrivit primarului Iaşului, Mihai Chirica, foarte probabil, din partea Preşedinţiei va fi prezent la eveniment un consilier prezidenţial, în timp ce şefii Coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, nu au confirmat prezenţa la Iaşi.
Preşedintele Iohannis va marca acest moment în Bucureşti, unde va lua parte la ceremonialul religios „Te Deum” – la Catedrala Patriarhală, după care, la ora 10.25, va lua parte la ceremonia depunerii de coroane şi jerbe de flori la Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la care va fi prezent şi premierul interimar Mihai-Viorel Fifor, în Dealul Patriarhiei Române.
Ulterior, şeful statului va susţine o alocuţiune în cadrul sesiunii de comunicări ştiinţifice „Unirea Principatelor Române, temelie a Marii Uniri de la 1918”, la Palatul Patriarhiei, Aula Magna „Teoctist Patriarhul”. La sesiunea de comunicări ştiinţifice, organizată de Academia Română şi Patriarhia Română, vor mai fi prezenţi Patriarhul Daniel al BOR, preşedintele interimar al Academiei Române, acad. Cristian Hera, şi academicianul Dan Berindei.
De asemenea, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, Muzeul Naţional de Istorie a României va prezenta publicului tabloul lui Theodor Aman: „Proclamarea Unirii (24 Ianuarie 1859)”. Evenimentul va avea loc la ora 9:00, în Sala Lapidarium.
Şi Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” din Capitală îi aşteaptă pe români, între orele 10:00 - 14:00, la o manifestare istorico-militară cu participarea unor asociaţii de reconstituire care vor recrea - prin uniforme, prezentări de armament şi demonstraţii de instrucţie de front - epoca domnitorului Alexandru Ioan Cuza. De asemenea, vor fi depuse coroane de flori la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la cel al lui Mihail Kogălniceanu şi al generalului Ioan Emanoil Florescu, aflate în curtea muzeului.
La rândul său, Muzeul Naţional Cotroceni îşi va deschide porţile pentru public. Palatul domnesc de la Cotroceni i-a servit drept reşedinţă lui Alexandru Ioan-Cuza în perioada Unirii Principatelor, fiind locul în care s-au pus bazele celor mai importante reforme care au dus la modernizarea statului.
La Focşani, autorităţile au programat un spectacol folcloric, imnul naţional urmând să fi intonat de Marcel Pavel. Câteva mii de persoane sunt aşteptate la manifestări. La Galaţi, se va dansa Hora Unirii la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar o sută de fete din România şi Republica Moldova vor defila în costume populare. În alte oraşe din ţară, sunt programate manifestări de amploare mai mică ce includ însă ceremonii militare şi depuneri de coroane de flori.