Ziua 316. "Gruparea teroristă PSD-ALDE lucrează la îngenuncherea justiţiei! Trebuie să luptăm astăzi ca să putem trăi liniştiţi mâine!"
alte articole
Protestatarii au revenit, pentru a 316-a seară consecutiv, atât în Piaţa Victoriei, epicentrul protestelor #rezist, cât şi lângă Parlament, unde majoritatea la putere a adoptat de curând prima dintre legile Justiţiei, se pregăteşte să le adopte pe următoarele două şi a modificat legea ANI astfel încât parlamentarii şi aleşii locali declaraţi incompatibili pot candida pentru noi mandate.
În opinia protestatarilor, asistăm la un atac fără precedent asupra Justiţiei, iar salvarea poate veni numai de la cetăţeni, care trebuie să se mobilizeze pentru a opri samavolniciile celor la putere.
"Trebuie să luptăm astăzi ca să putem trăi liniştiţi mâine! Asta e deviza după care e bine să ne ghidăm zilele astea, când gruparea teroristă PSD-ALDE lucrează la îngenuncherea justiţiei. Îmi vine să plâng când văd cât sunt de indiferenţi la presiunea străzii şi cât sunt de îndârjiţi în înfăptuirea planului final. Iordache este iar “one man show” şi i se citeşte nesimţirea şi ignoranţa pe faţă în lumina reflectoarelor. În faţa acestui dezastru, salvarea este în fiecare dintre noi!
A trecut un an de la alegeri şi nu îmi pot imagina ce înseamnă alţi 3 în condiţiile actuale. Pentru mine este un an de proteste, de perpetuă informare în ceea ce priveşte dezbaterile pe legea fiscalităţii, justiţiei, pădurilor, un an în care am simţit speranţă, mândrie, deznădejde, umilinţă, furie, fericire. Un an de manipulare mediatică, de la Soros la statul paralel invocat în ultima vreme. Cu toate acestea, nu am de gând să renunţ! Corupţia trebuie abolită, vinovaţii trebuie să plătească! Cetăţenii trebuie să aibă curajul să iasă şi să ceară respectarea drepturilor! Nu vreau să mai existe persoane cărora să le fie frică să protesteze pe motiv că jandarmii vor aplica forţa abuziv, vor pune caii pe noi, vor aplica amenzi aberante şi vor folosi gazele lacrimogene. PSD-ul nu va fi la putere mereu, nu vom avea ministere conduse doar de analfabeţi.
Sper că toţi românii au înţeles cât de distructivă este această grupare condusă de penalul Dragnea şi de inculpatul Tăriceanu! Eu nu am obosit să le cer să se oprească! Sper doar că cei care au obosit la sfârşit de februarie să îşi revină acum şi să devenim o forţă!", declară o protestatară.
O altă participantă la protest (cel din Piaţa Victoriei) reaminteşte că cei aflaţi la puterea au arătat, o dată în plus, că intenţia lor este să legalizeze hoţia. Situaţia este cât se poate de disperată însă speranţa există, şi aceasta vine de la românii care trebuie să iasă în stradă, spune tânăra.
"După votul de ieri, în ciuda nenumăratelor avertisemente din partea forurilor internaţionale, a recomandărilor preşedintelui ţării, mesajelor străzii etc., guvernanţii şi-au arătat foarte în clar intenţiile - legalizarea hoţiei, dezincriminarea corupţiei, aservirea politică a justiţiei şi, de fapt, tot ce ţine de instaurarea dictaturii hoţiei şi incompetenţei. Situaţia este cât se poate de disperată. Şi totuşi, cred că încă mai există salvare pentru acest popor - gestul celor de la Sibiu ar trebui să ne inspire. Ieşind în stradă toţi cei care nu suntem de acord cu politica aceasta a jafului şi a minciunii să ne exprimăm paşnic, dar cu fermitate şi perseverenţă, dezacordul cu modul acesta de guvernare, putem schimba sistemul.
Haideţi să arătăm monstruoasei coaliţii că nu este legitimă, că nu este reprezentativă! Acum, mai mult ca oricând, e important să nu ne plafonăm, să nu ne împăcăm cu situaţia (pe principiul capului plecat), să nu credem că nu mai e nimic de făcut. Dacă în urmă cu 28 de ani, românii ar fi renunţat la speranţă, am trăi şi azi în comunism...", spune tânăra.