Zi de doliu naţional în Italia pentru cele 300 de victime din Lampedusa
alte articole
Astăzi guvernul italian a decretat zi de doliu naţional ca semn de respect pentru zecile de victime ale naufragiului unui vas care transporta 500 de migranţi, cei mai mulţi dintre ei africani. Conform bilanţului, încă provizoriu, cel puţin 103 cadavre au fost recuperate din apele din largul insulei Lampedusa, 155 de migranţi au fost salvaţi, dar alţii 200 sunt dispăruţi. Numărul morţilor s-ar putea ridica la 300.
Pentru a putea face faţă urgenţei, întreaga insulă Lampedusa s-a mobilizat iar hangarul aeroportului mic a fost transformat într-o morgă enormă. Marea majoritate a imigranţilor au venit din Cornul Africii, din Eritreea şi Somalia, în special.
Potrivit informaţiilor furnizate de către autorităţi, comandantul navei, un tunisian, a fost arestat. Autorităţile spun că aceasta nu este o tragedie italiană dar ar trebui să fie considerată o tragedie europeană şi Lampedusa trebuie să fie considerată graniţa de sud a Europei, nu doar a Italiei.
Barca a plecat din Misrata, Libia şi s-a oprit la câţiva kilometri de Lampedusa din cauza unei defecţiuni la motor. Unii dintre ocupanţii bărcii au aprins focul pentru a atrage atenţia unor nave din apropiere, foc care a provocat un incendiu rapid în restul bărcii. În acel moment, oamenii s-au deplasat pe o parte a bărcii pentru a scăpa de flăcări iar nava s-a răsturnat. Printre victime sunt cel puţin trei copii şi două femei gravide.
Potrivit cifrelor ONU, de la începutul anului în Italia au sosit pe mare 30.100 migranţi: principalele ţări de provenienţă au fost Eritreea şi Siria cu 7.500 de fiecare şi Somalia 3.000.