Zeci de morţi într-un incendiu la un spital din Arabia Saudită

Un incendiu izbucnit la un spital din sud-vestul Arabiei Saudite a provocat moartea a cel puţin 25 de persoane şi rănirea a peste 107 persoane, a anunţat Agenţia naţională pentru apărare civilă. Nu se cunoaşte cauza incendiului.
Incendiu izbucnit la un spital din Jazan, Arabia Saudita. (Captură Foto)
Andrei Popescu
24.12.2015

Incendiul, care a avut loc la ora locală 2:30 a.m. (22:30 miercuri UTC) la Spitalul General din Jazan, a izbucnit la primul etaj, unde se află unitatea de terapie intensivă şi departamentul de maternitate, a anunţat agenţia pe Twitter.

Răniţii au fost transferaţi la spitale private şi generale din zonă.

Agenţia a declarat ulterior pe reţelele sociale că incendiul “de la spitalul din Jazan a fost oprit şi că în prezent se desfăşoară o investigaţie pentru a se determina cauzele acestuia”.

21 de echipe de apărare civilă au asistat la stingerea incendiului, a adăugat agenţia în anunţul său pe Twitter.

Jazan este localizat la aproximativ 1.100 km sud-vest de capitala saudită Riad, în apropierea graniţei cu Yemen.

În august, 10 oameni au murit şi 259 au fost răniţi când un incendiu a izbucnit la un complex rezidenţial închiriat de gigantul petrolier saudit Aramco în estul ţării.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor