Departamentul de Stat al SUA aprobă vânzarea de bombe către Arabia Saudită

Deşi este necesară o aprobare a Congresului SUA, Departamentul de Stat a dat deja undă verde unei cereri a Arabiei Saudite de a cumpăra mii de bombe. Aprobarea are loc în mijlocul unei controverse privind atacurile conduse de saudiţi asupra rebelilor Houthi din Yemen.
Avioane de luptă ale Forţei Aeriene Regale Saudite. (Captură Foto)
Andrei Popescu
17.11.2015

Vânzarea a peste 19.000 de bombe şi bombe ghidate va ajuta Arabia Saudită să îşi refacă stocul de muniţii folosit în operaţiunile sale împotriva miliţiei Houthi din Yemen şi în loviturile aeriene împotriva poziţiilor Statului Islamic în Siria, au declarat luni oficiali americani familiari cu acordul.

Acordul în valoare de 1,2 miliarde de euro (aproape 1,3 miliarde de dolari) încă necesită aprobarea Congresului dar, din moment ce astfel de acorduri sunt întotdeauna evaluate înainte ca o notificare oficială să fie transmisă legiuitorilor, este foarte probabil ca lucrurile să se deruleze fără probleme.

Pe lângă bombe, saudiţii vor primi mii de kituri Joint Direct Attack Munitions care transformă muniţiile vechi în arme ghidate de semnale GPS, conform Deutsche Welle.

Vânzările au loc după o promisiune făcută de preşedintele american Barack Obama de mărire a suportului militar acordat Arabiei Saudite şi altor aliaţi suniţi din Consiliul de Cooperare al Golfului, în contextul acordului nuclear încheiat recent de administraţia sa cu Iranul, un rival şiit în regiune.

Acordul pentru vânzarea armelor a fost aprobat în ciuda loviturilor aeriene controversate desfăşurate de o coaliţie condusă de saudiţi împotriva rebelilor Houthi din Yemen, despre care regatul declară că sunt susţinuţi de Iran. Martorii au afirmat că loviturile aeriene respective au luat vieţile unui număr mare de civili.

Dar Arabia Saudită, unul dintre cei mai mari cumpărători de arme americane, este de asemenea un aliat cheie al SUA în lupta împotriva grupului jihadist Statul Islamic în Irak şi Siria.

În plus, la sfârşitul lui octombrie, guvernul SUA a aprobat vânzarea a patru nave de război de ultimă generaţie către saudiţi pentru suma de 11 miliarde de dolari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor