Zaharescu spune că Ponta a cerut ca proiectul de buget să fie document clasificat
Purtătorul de cuvânt al guvernului, Andrei Zaharescu, a declarat vineri că premierul Victor Ponta a cerut în şedinţa de guvern ca proiectul de buget pe 2013 să fie tratat ca şi document clasificat, prin urmare nu poate furniza niciun fel de informaţii pe acest subiect.
„În timpul şedinţei de guvern, premierul României a cerut ca subiectul legat de discuţia pe marginea bugetului (de stat pe 2013, n.r.) să treacă la documente clasificate. Eu nu am acces la această parte a şedinţei, la documente clasificate, prin urmare nu am cum să vă dau nicio informaţie pe acest subiect”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Andrei Zaharescu.
El a precizat că „în partea şedinţei în care se discută documente clasificate participă doar miniştrii”. Întrebat de ce a fost secretizat proiectul de buget, Zaharescu a precizat că informaţiile "au fost clasificate pentru această şedinţă de guvern”, urmând ca săptămâna viitoare datele să fie prezentate public, aşa cum anunţase anterior primul ministru.
Primul ministru a declarat, la începutul şedinţei de guvern, că „ministrul bugetului va prezenta un prim proiect pentru bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale”, documentele fiind incluse pe lista suplimentară.
„Probabil că săptămâna viitoare, după ce finalizăm această primă fază a discuţiilor cu fiecare ministru în parte, o să facem o prezentare pentru mass-media şi pentru societatea românească a situaţie reale în care ne aflăm în acest moment. (...) Vreau să fie cel mai transparent proces de alocare şi de cheltuire a banilor publici”, a spus Victor Ponta.
Proiectul bugetului de stat nu poate fi un document clasificat întrucât este vorba de un proiect de lege elaborat de guvern, iar ulterior dezbătut şi aprobat de către parlament.