Wizz Air va introduce o taxă de 10 euro pentru bagajele de cabină mari
Pasagerii Wizz Air vor plăti o taxă de 10 euro pentru un bagaj de cabină cu dimensiunile mai mari de 42x32x25 centimetri, a anunţat miercuri operatorul.
"Începând cu 4 octombrie, pasagerii care au rezervat bilete Wizz Air pentru călătorii de la 24 octombrie vor putea transporta gratuit un bagaj mic de cabină (până la 42x32x25cm) sau un bagaj de cabină mai mare, în schimbul unei taxe online de 10 euro (pănă la 56x45x25cm)", se arată în comunicat.
Bunurile cumpărate în aeroport după controlul de securitate vor fi în continuare premise în cabină în mod gratuit.
Noua politică nu se aplică rezervărilor făcute înainte de 4 octombrie sau pentru zborurile ce decolează înainte de 24 octombrie, excepţie făcând ruta de probă Londra-Katowice, pe care această politică este deja valabilă.
"Wizz Air consideră că această taxă online de 10 euro pentru bagajele voluminoase de cabină va determina pasagerii să transporte la bordul aeronavelor bagaje mai mici, în timp ce doar cei care vor decide să călătorească cu bagaje mai voluminoase vor plăti această taxă", se mai spune în comunicat.
Pentru noi rezervări pe zborurile ce vor decola începând cu 24 octombrie, toate tarifele Wizz Air vor fi reduse cu 5 euro.
Wizz Air este cea mai mare linie aeriană low-fare, low-cost din Europa Centrală şi de Est şi operează o flotă de 39 aeronave Airbus A320 de la 16 baze, cu peste 256 de rute, făcând legătura a 81 de destinaţii din 29 de ţări.