Vosganian: Avem în vedere şi un plan B pentru Oltchim, până la primirea ajutorului de stat

Epoch Times România
18.02.2013

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat luni că e nevoie de un răspuns de la Comisia Europeană cu privire la acordarea ajutorului de stat pentru Oltchim, precizând că există un plan B, în care se încearcă rezolvarea activităţii curente până la primirea banilor.

Ministrul Economiei va prezenta Comisiei Europene informaţiile suplimentare necesare pentru aprobarea acordării ajutorului de stat pentru Oltchim.

„Avem nevoie de un răspuns de la Comisia Europeană cu privire la acordarea ajutorului de stat. (...) Nu pot angaja o decizie care nu este doar a mea. Dacă cineva a înţeles aşa, îmi pare rău ca nu m-am făcut înţeles de respectiva persoană. Dacă se decide că nu am primit ajutor, nu există un termen anumit pentru răspuns, noi sperăm să fie cât mai repede. Avem în vedere şi un plan B, în care încercăm să rezolvăm activitatea curentă până la primirea ajutorului prin utilizarea unor formule în care unii beneficiari să ne asigure materia primă”, a declarat Varujan Vosganian.

Autorităţile române au informat recent forul comunitar cu privire la intenţia de a acorda un ajutor de stat de salvare a Oltchim, în valoare de 45 milioane euro, structurat într-o primă tranşă de 20 milioane euro pentru cheltuielile curente ale societăţii şi un ajutor de stat sub formă de garanţii de stat pentru un împrumut de 25 milioane euro acordat de băncile creditoare, pentru reluarea producţiei şi asigurarea capitalului de lucru pentru instalaţiile viabile.

Tribunalul Vâlcea a aprobat recent cererea de intrare în insolvenţă a combinatului Oltchim. Licitaţia organizată anul trecut pentru pachetul de acţiuni deţinut de stat la Oltchim a fost anulată, după ce Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor