Vom decide în perioada următoare contribuţia financiară pentru Afganistan afirmă Băsescu

Declaraţie de presă a preşedintelui Traian Băsescu. (Administraţia prezidenţială)
Epoch Times România
22.05.2012

Marţi, la întoarcerea de la summitul NATO, preşedintele Traian Băsescu a declarat  că militarii români vor pleca din Afganistan până cel târziu la finalul lui 2014, după care România va sprijini financiar, cu o sumă care urmează să fie stabilită, misiunile viitoare ale alianţei în acest stat.

“Problema Afganistan nu a fost miezul summit-ului, dar ne interesează pentru că participăm cu un număr important de militari şi avem un rol important în soluţionarea pozitivă a situaţiei din Afganistan Concluziile NATO au fost extrem de precise aici. Alianţa mai desfăşoară operaţiuni militare planificate în Afganistan până la 31.12.2014, începând ca de la 1 ianuarie 2015 misiunea NATO să se redefinească, devenind o misiune de asistenţă tehnică şi de suport logistic şi financiar pentru administraţia afgană şi forţele de securitate afgane. Din acest punct de vedere, anunţul preşedintelui Karzai, cu câteva zile înainte de summit, că se trece la a treia etapă de tranziţie, vizează şi forţele româneşti dislocate în regiunea Zabul, urmând ca acest calendar al tranziţiei, de trecere a responsabilităţilor de la militarii români la militarii afgani să se desfăşoare după un grafic ce urmează a fi stabilit”, a declarat Traian Băsescu.

Şeful statului a precizat că România nu şi-a anunţat la summit contribuţia financiară pentru 2015-2018 în Afganistan “În ceea ce priveşte contribuţiile financiare, parte din state şi-au anunţat contribuţiile, România nu şi-a anunţat contribuţia urmând ca acest lucru să-l definitivăm în perioada următoare. Ce vă pot spune este că se au în vedere contribuţii care ţin cont şi de ce au făcut statele până acum. Statele cu contribuţii mari în efective, în trupe, îşi pot permite anunţarea unor contribuţii financiare mai mici pentru perioada 2015-2018”, a declarat el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor