Voiculescu: Sfidarea supremă! În timp ce o ţară întreagă e oripilată de fărădelegile lui Lucan, Bodog...

Ministrul PSD al Sănătăţii, Florian Bodog, nu doar că nu ia măsuri pentru a opri abuzurile din domeniul transplantului, ci face exact pe dos, a acuzat predecesorul său tehnocrat Vlad Voiculescu.
Vlad Voiculescu (Mihut Savu / Epoch Times Romania)
Andrei Pricopie
09.01.2018

În timp ce o ţară întreagă este oripilată de fărădelegile medicului Mihai Lucan, de modul în care viaţa pacienţilor depindea de toanele şi de pofta de îmbogăţire a acestuia, pesedistul Florian Bodog, ministrul Sănătăţii de mai bine de 12 luni, nu doar că nu ia nicio măsură pentru a opri abuzurile şi crimele, dar face exact pe dos, a tras un semnal de alarmă, pe pagina sa de socializare, tehnocratul Vlad Voiculescu.

"Conform noii propuneri de Lege privind transplantul uman propusă de echipa domnului Bodog şi de echipa Zota-Deac de la Agenţia Naţională de Transplant, fărădelegea devine lege!", a subliniat Vlad Voiculescu, în postarea sa intitulată "Sfidarea Supremă".

Cum se face alocarea organelor în lumea PSD-ALDE

"Alocarea devine în mod legal privilegiul şefului echipei chirurgicale… care va avea, de data asta cu legea în mână, drept de viaţă şi de moarte asupra pacienţilor săi, fără să fie ţinut de absolut nicio regulă", a remarcat fostul ministrul, dând link spre propunerea legislativă.

Formularea exactă: "Alegerea receptorului aparţine şefului echipei chirurgicale care efectuează procedura de transplant uman, după consultarea cu ceilalţi specialişti implicaţi".

Cum se face alocarea organelor în lumea civilizată

"Să luăm modelul Eurotransplant - organizaţia internaţională în care România a fost invitată în repetate rânduri, invitaţie refuzată de tot atâtea ori de şefii transplantului de la noi. De îndată ce un donator devine disponibil în zona Eurotransplant, laboratorul cel mai apropiat determină grupa de sânge a donatorului şi caracteristicile ţesutului.

Toate informaţiile relevante (medicale) despre donator, precum şi informaţii despre organele specifice sunt transferate în baza de date Eurotransplant. Eurotransplant generează o listă de potrivire pentru fiecare organ. Lista de potriviri este generată de un algoritm computerizat care ia în considerare toate criteriile medicale şi etice", a remarcat Vlad Voiculescu.

Potrivit fostului ministru, sistemul de alocare este:

1. Obiectiv: lista de alocare este aceeaşi, indiferent de biroul care face alocarea.

2. Reproductibil: aceeaşi întrebare va duce întotdeauna la acelaşi răspuns.

3. Transparent: fiecare etapă a procesului este transparentă.

4. Valid: sistemul se bazează pe criterii medicale şi etice, care sunt susţinute prin consens în cadrul comunităţii de transplant.

Iar alocarea se bazează pe două principii generale:

1. Rezultatul aşteptat.

2. Urgenţa (determinată de experţi într-un mod obiectiv şi transparent).

Regula generală: toate organele de la donator dintr-un stat membru Eurotransplant vor fi transplantate în acea ţară dacă există receptori compatibili. Doar în cazul în care nu există receptor compatibil în acea ţară, organele sunt direcţionate către centre de transplant din alte state membre Eurotransplant.

Mai multe detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor