Vladimir Voronin nu crede în eficienţa noului Guvern

Preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin nu crede în eficienţa noului Guvern. În acest sens, el a declarat, joi, în timpul pauzei anunţate în Parlament.
Vladimir Voronin. (VADIM DENISOV / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
30.05.2013

Preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin nu crede în eficienţa noului Guvern. În acest sens, el a declarat, joi, în timpul pauzei anunţate în Parlament.

"Eu nu cred în ei. Când rădăcina este putredă nu poate creşte un copac frumos. Din componenţa Guvernului fac parte oameni care şi-au demonstrat deja incompetenţa. Nu vor reuşi nimic. Ei demult sunt în moarte clinică şi acest lucru va dura încă câteva luni. Oricum, vor fii alegeri anticipate", a declarat Voronin.

Potrivit lui, comuniştii au purtat negocieri cu liberal-democraţii şi cu democraţii, care împreună au anunţat, joi, despre formarea noii coaliţii de guvernare. "Ei ne spuneau nouă că sunt gata pentru alegeri parlamentare anticipate. Însă, se pare că s-au găsit mecanisme de influenţă asupra lor. Este vorba despre interesele mafiote şi corupte din interiorul ţării şi presiunea din partea europenilor", a declarat Voronin.

El a subliniat că "PCRM nu va participa la formarea Guvernului" şi "intenţionează să facă tot posibilul pentru a obţine alegeri parlamentare anticipate".

Joi, a fost creată o nouă coaliţie de guvernare. Din componenţa ei fac parte 53 din 101 deputaţi. Ei au anunţat despre disponibilitatea de a acorda vot de încredere Guvernului şi programului său de activitate. Procesul de vot va fi organizat în seara zilei de astăzi. Deja, Parlamentul a purces la alegerea noului preşedinte de Parlament.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor