Vizita preşedintelui ucrainean la Moscova, în atenţia presei din rusia
alte articole
Vizita preşedintelui ucrainean la Moscova, în atenţia presei din rusia
Moscova, 19 mar - Corespondentul Agerpres, Victoria Vioară, transmite: Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici începe luni o vizită de două zile la Moscova, unde va participa la summitul comunităţii economice eurasiatice, în care Ucraina are statut de observator, şi va avea întâlniri cu liderii statelor membre. Ianukovici speră să rezolve, în timpul convorbirilor din capitala rusă, problema gazului rusesc, în contextul în care Kievul solicită de mai bine de un an reducerea preţului, scriu ziarele moscovite de luni.
Pentru Ucraina, chestiunea gazului este una economică, în ciuda faptului că se încearcă politizarea ei, a declarat Viktor Ianukovici, într-un interviu acordat postului Vesti şi publicat în întregime de Rossiiskaia Gazeta. El şi-a exprimat convingerea că Moscova şi Kievul vor da dovadă de suficientă voinţă politică şi de înţelepciune pentru a soluţiona această problemă. Totuşi el nu a putut estima cât timp va lua rezolvarea chestiunii gazului. 'Noi nu putem plăti bani nejustificaţi, un asemenea preţ. Este incorect şi nedrept', a adăugat liderul ucrainean.
Postul rusesc NTV a mai difuzat o dată filmul denigrator la adresa opoziţiei 'Anatomia protestului', în care se afirmă că manifestanţii împotriva regimului Putin sunt escroci vânduţi Occidentului. Experţii consideră prezentarea acestui documentar drept un răspuns al puterii la intensele proteste din timpul campaniei electorale pentru prezidenţialele din 4 martie.
Cu câteva ore înainte de redifuzarea filmului, activiştii au pichetat sediul televiziunii publice Ostankino, cerând să fie anulată reluarea materialului, prevăzută pentru duminică seara, 'la rugămintea telespectatorilor', după cum a justificat postul. Prezentarea filmului constituie un pas în direcţia înăspririi liniei politice a puterii, consideră preşedintele Institutului dezvoltării contemporane, Igor Iurghens. 'Oamenii s-au obişnuit deja cu asemenea măsuri ale păturii. Dar comportamentul ei, în întregime, provoacă depresie majorităţii şi impulsionează agresivitatea minorităţii. Şi această minoritate poate să înceapă să acţioneze de o manieră imprevizibilă', a spus Iurghens, adăugând că, în locul conducerii, s-ar gândi de două ori, înainte să continue să dezbine societatea.
Igor Secin nu va rămâne în guvernul condus de Dmitri Medvedev, titrează Vedomosti. Secin, cel mai influent membru al Cabinetului Putin, nu va face parte din noul executiv rus, iar sfera energetică, pe care o coordona el, i-ar putea reveni directorului corporaţiei pentru energie atomică Rosatom, Serghei Kirienko, notează publicaţia. Potrivit unor surse citate de Vedomosti, Medvedev şi Secin nu vor putea lucra împreună, întrucât 'nu se suportă'. 'Secin este prea influent, l-ar domina pe Medvedev, ceea ce ar fi inadmisibil pentru ultimul', afirmă sursele citate. Funcţionarii nu ştiu deocamdată unde va pleca Secin, care lucrează cu Vladimir Putin din 1990. Unii spun că se va întoarce în administraţia prezidenţială, alţii spun că va merge la o companie importantă de stat, cum ar fi Gazprom, sau că va gestiona vreo structură de forţă. AGERPRES
Redactori: (viv)tra; ID: 2559981; Data: 2012-03-19 07: 32: 51; Slug: Rusia-revista-presei