Viviane Reding îl contra-atacă pe Valls

Comisarul pentru justiţie, Viviane Reding. (THOMAS SAMSON / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
25.09.2013

"Urmează alegeri în Franţa. De fiecare dată când nu se vrea să se vorbească despre lucruri importante că bugetul sau datoriile, se recurge la romi" îi ceartă pe politicienii francezi comisarul european pentru Justiţie Viviane Reding.

Intervenţia Dnei Reding vine la o zi după ce ministrul socialist de interne al Franţei, Manuel Valls, a stârnit noi controverse politice lansându-se în declaraţii din categoria "Auslander raus" la adresa refugiaţilor romi aflaţi pe teritoriu francez.

Valls a declarat la postul de radio France Inter că “este o iluzie să credem că problema romilor poate fi rezolvată numai prin integrarea lor ”şi a continuat spunând că “soluţia integrării nu se poate aplica decât în cazul câtorva familii,” după care a declarat că nu există o altă soluţie decât evacuarea taberelor şi conducerea romilor la graniţă.

În primăvara anului viitor, în Franţa vor avea alegeri locale iar primarii se plâng că gestionează din ce în ce mai greu problema miilor de refugiaţi romi.

“Populaţiile de romi au vocaţia să rămână în România sau să întoarcă acolo” este mesajul lui Valls către francezi şi nu numai a lui, ci şi a altor politicieni extremişti, cel mai cunoscut fiind Le Pen.

Doamna Reding vine să tempereze elanul lui Valls şi arată că, de fapt, problema este la francezi, care au preferat să îşi facă din romi subiect de campanie electorală în loc să se ocupe de integrarea lor socială. Reding le-a reproşat autorităţilor franceze că nu s-au folosit cum trebuie de banii puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană pentru integrarea romilor şi au lăsat lucrurile să scape de sub control. Problema romilor ar fi putut fi rezolvată de mult, dacă s-ar fi acţionat corect şi la timp.

Franţa a semnat o strategie naţională de integrare a romilor, a declarat Reding, şi a primit şi bani pentru implementarea acestor strategii. Reding se întreabă ce a făcut Franţa cu aceşti bani.

"Există suma de 50 de miliarde de euro pusă la dispoziţie, bani care nu sunt folosiţi. Mă întreb de ce." li se adresează retoric Reding oficialilor francezi. "Lucrurile sunt lăsate să devină imposibile şi nu se depun eforturi de integrare. Noi am pus banii pe masă. Ei le-ar putea servi primarilor, dar văd că aceste sume de bani nu sunt utilizate", a reproşat vicepreşedinta CE.

Întrebată dacă "romii au vocaţia să revină în Bulgaria şi România", aşa cum cere ministrul francez de Interne Manuel Valls, Reding a răspuns că "avem reguli europene care au fost semnate de Franţa, reguli despre libera circulaţie a cetăţenilor europeni. Şi nu sunt romi, sunt persoane. Doar un judecător poate să decidă că pot fi evacuaţi, dacă au făcut ceva care este împotriva legilor statului în discuţie".


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor