Virusul Wuhan loveşte Coreea de Nord, diplomaţii sunt excluşi
focus
alte articole
Coreea de Nord a scos zeci de diplomaţi din ţară transportându-i în Rusia, luni. Cei îndepărtaţi au inclus personalul misiunilor germane, franceze şi elveţiene, care au fost închise după ce răspândirea virusului Wuhan în ţara izolată şi înapoiată a produs temeri.
Coreea de Nord nu a raportat niciun caz de boală, în pofida graniţelor cu China - locul în care a început epidemia - şi cu Coreea de Sud - care luptă şi ea împotriva unui focar major.
Regimul de la Phenian a întărit controalele la frontieră şi a ordonat străinilor din orice ţară care a raportat cazuri de virus Wuhan să petreacă 30 de zile în carantină.
Diplomaţii care au fost transportaţi luni la Vladivostok au relatat că nord-coreenii poartă măşti pe faţă şi sunt clar preocupaţi să nu se răspândească boala.
„Există o anumită tensiune în oraş şi în toată ţara, oamenii sunt conştienţi de existenţa virusului. Se raportează în mass-media, aşa că este cea mai mare problemă de care se preocupă în acest moment ”, a declarat reporterilor Pit Heltmann, ambasadorul Germaniei, după ce a ajuns la Vladivostok.
Ambasada Rusiei a declarat că din grupul care a fost expulzat în Rusia, luni, a făcut parte personalul complet al misiunilor germane, franceze şi elveţiene, 13 oameni reprezentând personal şi membri ai familiei din ambasada Rusiei, precum şi diplomaţi din Polonia, România, Mongolia şi Egipt.
Tomas Ojea Quintana, raportor special al O.N.U. pentru drepturile omului în Coreea de Nord (DPRK), a cerut luni Phenianului să permită accesul complet al experţilor medicali şi umanitari, pe fondul temerilor că populaţia înfometată cronic nu va putea face faţă infecţiilor.
Coreea de Nord, care se află sub sancţiuni ale Consiliului de Securitate din cauza programelor sale nucleare şi de rachete, a lansat luni mai multe rachete cu rază scurtă de acţiune, la o săptămână după ce a reluat testele în program, după o pauză de trei luni.