Viorica Dăncilă se dezlănţuie împotriva preşedintelui României la "dezbaterea paralelă" [VIDEO]

Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Prezidenţiabilul PSD Viorica Dăncilă s-a dezlănţuit din nou, marţi seară, la "dezbaterea paralelă" organizată la Parlament, împotriva preşedintelui Klaus Iohannis.

"Este un dialog deschis cu presa pe care eu l-am considerat necesar. Dacă avem, am avut până acum un preşedinte care i-a împărţit pe români, astăzi avem un preşedinte care crede că o parte din presă merită să participe la o dezbatere iar altă parte nu merită. Indiferent dacă presa te apreciază sau dacă îţi este ostilă, eu cred că trebuie să ai o abordare corectă faţă de presă. Am tot sperat că vom avea o confruntare care să arate responsabilitatea noastră, care să arate respectul pentru români. Se pare că Klaus Iohannis refuză această confruntare, că vrea doar o dezbatere cu cei pe care îi agrează şi în faţa celor pe care îi acceptă, sfidând astfel românii care l-au votat dar şi pe cei care nu l-au votat, pentru că preşedintele trebuie să fie preşedintele tuturor românilor", a declarat Dăncilă.

Şefa PSD susţine că vede "teama de un dialog autentic, văd teama de întrebări, văd teama de adevăruri incomode pentru Klaus Iohannis".

"Am avut multe jigniri din partea lui Klaus Iohannis, am avut multe minciuni la adresa mea din partea lui Klaus Iohannis. Cred că o confruntare arată cum suntem fiecare dintre noi, cum suntem pregătiţi pentru funcţia prezidenţială, dar mai ales ceea ce am făcut în funcţia pe care am deţinut-o în statul român – Klaus Iohannis în cei cinci ani în care a fost preşedintele României iar eu în cei un an şi 9 luni în care am fost premierul României. Cred că avem această responsabilitate faţă de cetăţeni să venim cu un raport al activităţii noastre şi, în acelaşi timp, cu propria viziune despre următorii 5 ani", a precizat Dăncilă.

Declaraţiile integrale în materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne