Viorel Paşca şi absurdul birocratic de la Dumbrava. Nu are voie să găzduiască un om al străzii, dar nici autorităţile nu-l pot lua

Viorel Paşca, fondatorul centrului de la Dumbrava, vizat de o anchetă DIICOT, a anunţat că găzduieşte de trei săptămâni, într-una dintre casele complexului, un bărbat fără locuinţă şi fără venituri, care s-a prezentat la poarta sa pentru a cere ajutor.
Într-o postare pe Facebook, Paşca relatează însă o situaţie desprinsă parcă dintr-un roman de Kafka: reprezentanţii unor instituţii i-au transmis că nu are voie să găzduiască persoana respectivă şi că primăria ar trebui să identifice un centru în care aceasta să poată fi adăpostită.
Doar că primăria nu a reuşit, cel puţin deocamdată, să găsească o soluţie. În schimb, la poarta lui Paşca s-au prezentat un poliţist şi un asistent social, care i-au luat o declaraţie bărbatului. Acesta le-a spus că nu doreşte să plece de la Dumbrava, nici măcar în situaţia în care autorităţile i-ar găsi un alt adăpost.
Mai mult, poliţiştii i-au explicat lui Paşca faptul că o persoană nu poate fi internată într-un centru fără consimţământul său.
În aceste condiţii, Viorel Paşca se întreabă ce ar putea urma şi cum intenţionează autorităţile să rezolve situaţia.
Redăm în continuare textul integral al postării sale pe Facebook:
„Ieri am adus la cunoştinţă unor instituţii că în casa mea la Dumbrava, găzduiesc de trei săptămâni un om care nu are locuinţă şi nici venituri.
Mănâncă ce găteşte soţia mea şi locuieşte în aceeaşi curte cu noi, într-o cameră caldă, cu baie alături, televizor etc. Fac acest lucru deoarece omul s-a prezentat la poarta casei mele spunând că nu are unde locui.
Şi pentru că directorii instituţiilor respective mi-au zis că nu am voie să fac acest lucru, i-am întrebat care sunt soluţiile pentru a rezolva problema şi mi-au spus că primăria din Holod trebuie să identifice un centru unde să fie internată persoana şi să plătească pentru ea. Dornice de a rezolva situaţia, au pus mâna pe telefon şi l-au sunat pe primar, iar după câteva ore, a venit poliţia şi asistentul social al primăriei şi au luat o declaraţie persoanei respective care le-a comunicat că nu vrea să plece nicăieri de la Dumbrava.
Am întrebat poliţiştii veniţi la faţa locului că dacă printr-un miracol, primăria va găsi un centru care să-l primească pe om fără bani şi omul va spune că nu vrea să-şi petreacă restul vieţii într-un azil, şi nu va dori să plece, îl vor lua cu forţa? Răspunsul a fost, nu. Nu au dreptul să interneze o persoană undeva, fără acordul acesteia.
Atunci, ce vor face cu omul?
Ce credeţi că se va întâmpla?”