Şeful Camerei de Comerţ: Preţul energiei ne scoate efectiv din piaţă. E noaptea minţii! Suntem de 3 ori peste China, de 2,5 ori peste SUA

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban, a atras atenţia, la postul B1 TV, că principala problemă a economiei româneşti nu mai este reprezentată de taxe şi impozite, ci de preţul energiei, care afectează grav competitivitatea companiilor şi riscă să alunge investitorii.
Din perspectiva şefului Camerei de Comerţ, 2027 trebuie să fie „anul energiei”, iar resursele statului ar trebui redirecţionate către dezvoltarea infrastructurii energetice şi creşterea capacităţii de producţie.
Redăm mai jos intervenţia lui Mihai Daraban.
Jurnalistă: Pentru că vorbim despre fricile şi temerile oamenilor de rând, dar vorbim şi despre angoasele mediului de afaceri. Greşesc?
Mihai Daraban: Părerea mea personală şi a multora din jurul meu este că greutatea noastră, la ora actuală, nu stă în nişte taxe şi impozite, ci, mai mult de atât, stă în preţul energiei. Energia ne scoate efectiv din piaţă, ne face nesemnificativi. Pierdem orice război economic.
Cred că am putea să considerăm energia o prioritate naţională şi toate aceste resurse pe care acum le risipim pentru săli de sport, pentru, nu ştiu, aducţiuni de gaz canalizabil la care nu se cuplează nimeni, şcoli unde nu sunt copii, să fie redirecţionate către Transelectrica, pentru noi reţele care să absoarbă curentul electric de la investitorii potenţiali care, să ştiţi, bat la uşa României.
Pentru că au văzut că există o piaţă a energiei în România. Şi este, într-adevăr. Şi, din păcate, Guvernul mai trebuie să răspundă la o problematică.
Ce vă spuneam înainte de emisiune: noi, dacă ne hotărâm astăzi să facem un parc fotovoltaic cu stocare sau o centrală eoliană cu stocare, din momentul deciziei noastre ca acţionari, ne ia fix minimum trei ani până introducem primul megawatt în reţea.
Ei, această situaţie trebuie să o rezolve guvernanţii. Cum să faci din aceşti trei ani trei luni? Sunt nişte inteligenţi. Dacă vă duceaţi azi la Autoritatea Aeronautică pentru un aviz pentru eoliene, nişte inteligenţi de acolo vă luau dosarul şi vă spuneau: „O să ne uităm pe el pe 26 octombrie 2027”.
Deci vă dădeau deja un termen de un an când se vor uita la dosar. Păi şi noi plângem după energie toată ziua.
Jurnalistă: În România se pare că există o problemă de prioritizare în momentul ăsta. Pentru că, nu mai ştiu, acum câteva săptămâni se închideau spitalele, nu mai ieşeau ambulanţele, aveam nevoie de rectificare bugetară, era urgent. În momentul ăsta, noi nu ştim care este situaţia banilor, pentru că sunt păreri diferite. Ministrul de Finanţe are o părere, preşedintele PSD, domnul Grindeanu, are, la rândul său, altă părere.
Mihai Daraban: Lucrurile ar trebui să fie foarte clare, dacă mă întrebaţi pe mine. Eu nu înţeleg. Dacă am chemat directoarea economică să-mi spună că nu ştie, cred că ar fi ultimul răspuns pe care mi l-ar da.
Jurnalistă: Şi politicienii, iertaţi-mă, se poartă deseori tot ca nişte analişti, tot ca nişte comentatori.
Mihai Daraban: Bun, ei, să spunem, au ştampila asta de politicieni, dar vezi şi unii analişti economici, alte titulaturi, consultanţi economici şi aşa mai departe, unde... Bun, este acest cor interminabil al criticilor, dar trebuie să vii şi cu soluţii. Adică unele dintre soluţiile pe care vi le-am spus şi la începutul emisiunii ţin de prioritizarea energiei.
De exemplu, acum, că tot se construieşte bugetul pe 2027, hai să luăm această prioritate: anul 2027 să fie anul energiei. Şi să încheiem şi cu gărgăunii ăia care blocau terminarea hidrocentralelor existente.
Hai să dăm drumul la cât mai mulţi megawaţi în reţea şi, nu în ultimul rând, să găsim urgent consumatori pe traseul BRUA, pentru că va ieşi prima moleculă de gaz din Marea Neagră anul viitor şi o să plângem şi o să ne suveranizăm toţi, aşa, nebunii, că, uite, Doamne, vindem gazul şi nu-l folosim. Păi la ce să-l folosim? Că nu avem consumatori? Consumul casnic este redus: sunt vreo 43%, dacă nu mă înşel, din populaţie conectată la gaz. În industrie nu mai avem consumatori.
Adică, exemplul Mintia trebuie să fie un exemplu colosal de producţie de energie prin gaz şi îngrăşăminte chimice, cele mai mari consumatoare.
Jurnalistă: Domnule Daraban, sunt foarte multe paradoxuri când vorbim despre energie. E atât de greu să le spui oamenilor că România plăteşte astăzi, pe 26 octombrie, cea mai scumpă electricitate din Uniunea Europeană? În momentul acesta, în condiţiile în care, oricum, veştile legate de preţul energiei sunt dramatice, preţul energiei electrice a explodat în Europa astăzi: a crescut cu peste 700% în Germania şi în Danemarca, cu peste 500% în Belgia şi Franţa.
Mihai Daraban: Europa se scufundă din acest motiv, pentru că a adoptat o politică de parcă eram singuri pe Planeta Europa şi pe Planeta Pământ. Planeta Europa era cu un aer din ăsta de munte, iar Planeta Pământ avea poluare. Ne-am înnebunit şi cu Green Deal-ul şi cu toate minunile acestea. Ne-au adus unde ne-au adus. Am închis capacităţi.
Gândiţi-vă numai la noi, că aveam 20.000 de megawaţi putere instalată în România în 1989. 20.000! Păi şi unde suntem acum, la 6.000–7.000? Adică am avut... Nu vorbesc de nişte himere, nu vorbesc de nişte vise la care am fi putut să ajungem. Noi le-am avut... Le-am avut... Cred că nu au fost demontate toate, dar le-am avut. Ei, aici este paradoxul, pentru că n-am pus nimic în loc. Adică am închis unităţi de energie, n-am pus nimic în loc. Şi, bineînţeles, rezultatele se decontează până la urmă.
Dar acum mă întorc. Dacă tot se construieşte bugetul pe 2027, să ia naibii în considerare absolută... Repet: dacă nu rezolvăm problema energiei, ieşim din piaţă.
Jurnalistă: Ce înseamnă „ieşim din piaţă”?
Mihai Daraban: Ieşim din orice... actorii economic... Tot... Total...
Jurnalistă: Iată ce se întâmplă şi la Mioveni şi aşa mai departe. Pleacă investitorii?
Mihai Daraban: Pleacă investitorii. Pentru că, v-am zis, aceeaşi navă făcută în Coreea de Sud costă 40 de milioane de dolari, în Constanţa costă 48. Şi nu putem spune că muncitorul sud-coreean este mai prost plătit decât cel român. Doamne fereşte, ba din contră. Totul vine din energie şi din materiale. Aici este problemă noastră. Şi dacă nu înţelegem că energia trebuie să fie prioritatea numărul unu, nu ştiu, să dispară orice altceva de pe agendă. Anul 2027 trebuie să fie anul energiei.
Scăderea investiţiilor străine, cum am simţit anul ăsta, nu am avut-o istoric. Nici dacă se întorcea Ceauşescu din mormânt nu scădeau investiţiile străine în anul ăsta. Adică, o scădere de 82% în trimestrul al doilea este impresionantă, scăderea, adică n-am văzut aşa ceva... Şi asta nu vine nici din...
Jurnalistă: Şi nu au avut oficialii îngrijorări pe tema asta... Se ceartă pe alte teme: deficit etc.
Mihai Daraban: Nu ştiu despre... Sunt cu totul alte teme în dezbaterea publică. Energia ne omoară pe toţi. Nu o să ies din subiectul ăsta mult timp, până nu văd o energie... Suntem de trei ori peste China, de două ori şi jumătate peste Statele Unite. Este noaptea minţii. Nu putem să mai fim competitivi în absolut nimic.
Jurnalistă: Preţul gazelor... Un alt motiv de îngrijorare: preţul gazelor în Europa a depăşit astăzi 97 de euro pe MWh pentru prima oară în ultimii patru ani şi au început să crească temerile legate de aprovizionare. Ce se va întâmpla? Dar, în opinia dumneavoastră, iarna asta, care se anunţă atât de grea din punct de vedere meteorologic...
Mihai Daraban: Acum decontăm politica Germaniei, a doamnei Merkel şi a domnului Oettinger, care, ani de-a rândul, au făcut Europa captivă gazului rusesc, au ascuns sub preş tot ce era alternativă la gazul rusesc şi rezultatele le decontăm azi. Că aşa se întâmplă, în general. Deconturile vin mai târziu. Dar, repet, gaze sunt, cum este şi petrol pe planetă. Problema este cea a alternativelor de distribuţie, de aprovizionare.
Jurnalistă: Situaţia de securitate la Marea Neagră s-a deteriorat în ultimul timp?
Mihai Daraban: Ea şi aşa era prăpădită înainte de război. Ştiţi că v-am mai spus: Marea Neagră nu este o mare... E o mare de bypass, în primul rând. E un buzunăraş, da?
V-am dat de multe ori exemplul buzunărelului mic de la blugi: dacă îl ai, bine, dacă nu-l ai... Blugii stau la fel pe tine. Necazul Mării Negre este că ţările riverane nu reprezintă un motor economic aducător de trafic. Toate ţările sunt prăpădite. Vorbim de Bulgaria, România, Ucraina, până şi Rusia, care-i vai de capul ei din punct de vedere economic, şi Georgia.
Totdeauna am scos Turcia din ecuaţia economică a Mării Negre, dar nu din ecuaţia geostrategică şi geopolitică sau de securitate. Dar nu-i nimeni tâmpit să vină cu un container din China sau din Statele Unite să-l descarce la Trabzon, în Marea Neagră.
Tot ce e comercial la turci este la sud de Istanbul. Marea Marmara, Marea Egee, Marea Mediterană... Deci, Marea Neagră are o mare problemă în acest sens.
Şi înainte nu era îndeplinit numărul minim de containere şi nu intra nava în Marea Neagră. Dacă nu erau minimum 60.000 de cutii de banane, nava nu intra în Marea Neagră. Acesta este un exemplu mai exotic.
Jurnalistă: Da, dar Neptun Deep este în Marea Neagră.
Mihai Daraban: Neptun Deep este în Marea Neagră, bine că este. Acum problema este ce vom face cu gazul ieşit din Neptun Deep. Pentru că, repet, gazul trebuie să-l înţeleagă cei care se uită la noi. Nu este ca aerul condiţionat cu telecomandă: am nevoie de aer rece, dau drumul; nu mai am nevoie, îl închid. Gazul, odată ce ai dat drumul, e bun dat drumul. Problema este: ai consumatori pe traseu? Că aici este o dispută.
Eu aş... Noul guvern, mai ales că domnul Luca Niculescu a fost diplomat, eu i-aş cere unor ambasade de-ale noastre, mai ales în Germania şi în Franţa, să ne aducă urgent investitori producători de îngrăşăminte chimice în România. Pe traseul BRUA.
Jurnalistă: De ce îngrăşăminte chimice?
Mihai Daraban: Pentru că sunt cele mai mari consumatoare de gaz. Cum şi noi, n-avem nicio problemă cu gazul, să ştiţi. Turkmenistanul nu este în stare să ţină toată Europa. Problemă...
Mai resuscităm acel proiect AGRI, pe care îl susţinea domnul Băsescu, şi pe bună dreptate. Proiectul acela european, AGRI, de a duce gazul din Marea Caspică, din Turkmenistan şi Azerbaidjan, prin Lacul Levin şi Georgia, cu un shuttle de patru nave LNG la Marea Neagră — acela a fost un proiect european ascuns de doamna Merkel şi de discipolul ei, domnul Oettinger, de două ori consecutiv comisar european pe energie, lucru nemaiîntâlnit, ca acelaşi om să ocupe de două ori acelaşi portofoliu consecutiv. Da, aşa s-a scris istoria atunci. Şi nu putea comenta nimeni.
Jurnalistă: Credeţi că e posibil să avem zile din această iarnă în care să ni se ceară să reducem consumul?
Mihai Daraban: Nu cred. Nu. Eu v-am spus: problema energiei există pe planetă, trebuie să ne punem în cap. Problema noastră este să găsim rutele alternative la tot ce se întâmplă politic în lumea asta. Că aici este marea problemă.
Jurnalistă: Spuneţi că energia trebuie să fie o prioritate pe agenda guvernului, dar mediul de afaceri ce aşteaptă în momentul acesta de la executivul României?
Mihai Daraban: Păi mediul de afaceri aşteaptă să se vorbească mai puţin despre el, să fie lăsat în pace. Eu tot sper că va dispărea acea taxă de 0,5% pe cifra de afaceri pentru companiile cu peste 50 de milioane. Sper să dispară, cum s-a zis şi cum s-a promis. Că nu vorbesc şi eu acum despre ceva ce nu se poate.
Să dispară taxa pe stâlp. Să vorbim despre nişte taxe şi impozite mai mici pe terenuri şi hale pentru zonele productive, pentru că noi trebuie să încurajăm producţia cu orice preţ, de orice fel.
Nu aş vrea să discut acum despre procentele taxelor. Este categoric că acea reformă administrativă ar crea statului un confort bugetar din care să creeze anumite facilităţi.
Mai mult de atât, statul trebuie să identifice şi sociologic, dacă vreţi, ce-i place agentului economic din România. Uite, de exemplu, o plăcere pe care o au toţi, indiferent de domeniul de activitate în care au expertiză: tuturor le plac imobiliarele. Să le construiască. Scoate activele statului acelea care zac şi nu produc nimic, ba, din contră, produc cheltuieli. Vezi terenuri părăsite de la MApN, MAI, depouri şi aşa mai departe.
Institute de cercetare părăsite. Scoate-le la o licitaţie publică, mega-transparentă, şi valorifică, dacă vrei, acele active şi lasă-i pe oameni să construiască. Ca să le placă.
Şi ăla care face mobilă, şi ăla care face pâine, şi ăla care face apă minerală, toţi au acest numitor comun: bagă bani în imobiliare.
Nu bagă bani în bursă, nu au aceste pasiuni nici în crypto, nici în high-tech, pentru că Eurostatul spune că suntem pe ultimul loc la inovare şi cercetare. Deci creiere pentru semiconductori şi microcipuri n-avem.