Victor Ponta urează "La Mulţi Ani" liberalilor, la 137 de ani de la înfiinţarea PNL

Premierul Victor Ponta. (www.gov.ro)
Epoch Times România
25.05.2012

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a urat "La Mulţi Ani" Partidului Naţional Liberal şi tuturor membrilor acestui partid, cu ocazia împlinirii a 137 de ani de la înfiinţarea PNL.

"Astăzi, 24 mai, cu ocazia împlinirii a 137 de ani de când Partidul Naţional Liberal a luat fiinţă, vă transmit o caldă urare de "La Mulţi Ani" din partea mea şi a Partidului Social Democrat. Apreciez rolul jucat de PNL în istoria României, la fel cum apreciez faptul că acest partid nu a încetat niciodată să facă istorie pentru ţara noastră. Mă refer si la buna noastră colaborare, un moment fără precedent în perioada post-comunistă în care stânga şi dreapta din România fac front comun pentru a repara nedreptăţile şi pentru a guverna România, spre dialog şi normalitate între două forţe politice mature şi responsabile. Vă asigur de faptul că sunt extrem de mulţumit de colaborarea pe care o avem în prezent şi conştient de importanţa acestui moment pentru generaţiile prezente. Guvernarea noastră începe să transmită un semnal de unitate nu doar în plan politic, cât şi în plan social, la nivelul întregii Românii, acolo unde până nu de mult cetăţenii acestei ţări au fost atât de greu încercaţi", a declarat liderul USL.

Premierul Victor Ponta a subliniat că, pentru relaţiile excelente pe care le-a dezvoltat alături de PNL în toţi aceşti ani, pentru buna colaborare din plan executiv şi pentru relaţiile deosebit de civilizate dintre PNL şi PSD în toţi aceşti ani, le mulţumeşte tuturor membrilor Partidului Naţional Liberal. "Şi vă urez încă o dată La Mulţi Ani, înţelepciune şi putere de muncă", a adăugat preşedintele PSD.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor