Victor Ponta se va întâlni cu Regele Juan Carlos I al Spaniei
alte articole
Primul-ministru al României, Victor Ponta, va efectua, începând de luni, 22 iulie, o vizită de lucru la Madrid, unde va avea întrevederi cu Regele Juan Carlos I al Spaniei, cu omologul său spaniol Mariano Rajoy şi cu alţi oficiali ai statului spaniol.
Printre obiectivele vizitei, informează un comunicat al Guvernului, se numără intensificarea contactelor politice bilaterale, cu accent pe contactele la nivel ministerial, în domenii precum economie, transporturi, agricultură, interne, justiţie, muncă. În acest sens, se are în vedere consacrarea principiului reuniunilor interguvernamentale comune. Identificarea unor proiecte de impact, cu participare spaniolă (în infrastructură, telecomunicaţii, energii regenerabile), captarea interesului investitorilor spanioli, în condiţiile în care Spania ocupă locul 8 în topul investitorilor din România, precum şi schimbul de experienţă în atragerea şi gestionarea fondurilor europene se numără, de asemenea, pe agenda primului-ministru.
Componenta economică a vizitei premierului în Spania este cu atât mai importantă în contextul în care schimburile comerciale bilaterale dintre România şi Spania s-au multiplicat de patru ori, în ultimii 6 ani, iar volumul investiţiilor de capital spaniol a crescut, în 2011, de 8 ori, raportat la nivelul din 2004 - la 31.12.2012, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Spania a fost de 2410,42 milioane Euro.
Pe agenda premierului se află şi o întâlnire şi cu Ignacio Gonzalez Gonzalez, preşedintele Comunităţii Madrid, unde se află cea mai mare comunitate de români din Spania. O componentă importantă a vizitei lui Ponta la Madrid se referă la cooperarea dintre autorităţile române şi cele spaniole în ceea ce priveşte dezvoltarea de politici de protejare a comunităţii româneşti din Spania. Românii reprezintă în acest moment cea mai mare comunitate de străini din Spania. Conform datelor existente, numărul românilor înscrişi în registrul cetăţenilor comunitari este de aprox. 900.000 persoane.
Alte obiective importante al vizitei sunt reconfirmarea sprijinului Spaniei pentru aderarea României la spaţiul Schengen, precum şi reconfirmarea poziţiei autorităţilor spaniole de liberalizare totală a pieţei muncii pentru lucrătorii români, începând cu 1 ianuarie 2014. În prezent, în baza unei solicitări pe care Spania a adresat-o Consiliului Europei la 31 decembrie 2012, accesul lucrătorilor români pe piaţa forţei de muncă din Spania este restricţionat până la 31 decembrie 2013, din cauza perturbărilor grave care afectează piaţa forţei de muncă din această ţară, respectiv nivelul ridicat de şomaj.
Spania şi-a deschis piaţa forţei de muncă pentru lucrătorii români şi bulgari în 2009, dar în august 2011 CE a autorizat Spania să restricţioneze temporar liberă circulaţie a lucrătorilor români până la 31 decembrie 2012, restricţie care, ulterior, a fost prelungită până la finele anului 2013.
Restricţionarea accesului lucrătorilor români la piaţa forţei de muncă din Spania până la 31 decembrie 2013 se aplică în toate sectoarele şi regiunile, dar nu-i afectează pe românii care erau deja activi pe piaţa spaniolă a forţei de muncă la 22 iulie 2011.
Tot la Madrid, Victor Ponta va avea o întrevedere şi cu Alfredo Perez Rubalcaba, secretarul General al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE).