Victor Ponta: Problema pierderii fondurilor UE se poate rezolva printr-o coabitare între Guvern şi preşedinte
alte articole
Premierul Victor Ponta a spus sâmbătă că "cea mai gravă problemă” a acestei toamne este că vine ”decontul anilor pierduţi” pentru fondurile europene, precizând că această situaţie se poate rezolva printr-o coabitare a preşedintelui ţării cu Guvernul.
"Cea mai gravă problemă a acestei toamne pentru România este faptul că începe uşor-uşor să vină decontul anilor pierduţi pentru fondurile europene: 2009, 2010, 2011. Aici există doar două variante: după ce termenul anului a fost cvorum, acum moda în această toamnă este coabitarea. Aici sunt două variante: ori împreună membrii Guvernului cu domnul preşedinte reinstalat, domnul Băsescu, şi cu ceilalţi încercăm să explicăm la Bruxelles că neregulile, faptele de corupţie descoperite în 2009, 2010, 2011 trebuie sancţionate, dar nu trebuie plătite de tot poporul român în 2012. Asta e varianta pozitivă”, a spus el, la începutul şedinţei de guvern.
Primul ministru a menţionat că, dacă se va merge pe ”varianta negativă” în care Guvernul o să fie ”împroşcat cu noroi” se va pierde "o mulţime de bani”. "Dacă vom merge pe varianta negativă în care doar o să fim împroşcaţi cu noroi că e guvernul USL, care în 2010-2011 n-a făcut ce trebuie, probabil că o să pierdem o mulţime de bani, nu noi Guvernul, ci România şi cred că ăsta e lucrul cel mai rău care se poate întâmpla ţării noastre indiferent de cine deţine Guvernul şi indiferent de bătăliile interne”, a susţinut Victor Ponta.
”Deocamdată semnele au fost negative, am văzut că am fost noi de vină că nu l-am oprit pe domnul Botiş să palmeze nişte bani, că nu l-am oprit pe domnul Lăzăroiu să mai strice nişte programe. Eu am fost foarte corect şi am precizat că încă de la sfârşitul anului trecut s-au luat măsurile necesare de la începutul anului acesta”, a explicat premierul.
Ponta i-a rugat pe miniştri să fie ”raţionali” şi să nu procedeze ”ca ceilalţi” făcând astfel referire la cei din PDL. ”Există două variante, ori încercăm să le îndreptăm împreună, ori ne aruncăm unii pe alţii vina şi o să pierdem bani pentru România. Eu cred că este lucrul cel mai grav această toamnă. Vă rog pe voi, miniştrii, să fiţi raţionali şi să vă gândiţi la România şi la ceea ce pierde România din acest lucru. Nu procedaţi ca ceilalţi”, a conchis premierul.