Victor Ponta: "Până la 1 septembrie, într-o formulă constituţională, vom avea Codul Fiscal"
alte articole
Premierul Victor Ponta a dat asigurări, marţi, că până la 1 septembrie noul Cod Fiscal va intra în vigoare, astfel că, de la 1 ianuarie, se va aplica TVA-ul redus.
"Înţeleg că avem Cod de Procedură Fiscală, dar nu avem Cod. Avem căruţa, nu avem caii, dar poate aşa se lucrează nemţeşte, sau româneşte (...) Până la 1 septembrie, într-o formulă constituţională, vom avea Codul Fiscal şi reducerea TVA la 19%, aplicată de la 1 ianuarie, pentru că asta aşteaptă toţi cei care investesc şi crează locuri de muncă în România, plătesc taxe în România şi care au contribuit, de fapt, la creşterea economică de peste 4 procente de la începutul acestui an", a declarat Victor Ponta, citat de b1.ro.
Legat de decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a retrimite în Parlament, spre reexaminare, noul Cod Fiscal, premierul Victor Ponta a precizat:
"Nu pot să spun decât un singur lucru. În continuare cred că o decizie politică, 100% politică greşită, afectează dezvoltarea noastră economică. Codul Fiscal este un document bun, pe termen lung, care din fericire fusese votat de toată lumea, deci avea şi stabilitate politică. Formula de câştig în economie e să nu mai ia decizii politice proaste tot felul de oameni care nu se pricep."
La rândul său, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, susţine că "19% la TVA este un lucru sigur, de la 1 ianuarie cel târziu". "Este posibil ca această măsură să fie aplicată chiar mai devreme", a adăugat înalt demnitarul.
Nici el, nici premierul Victor Ponta, nu au precizat însă care dintre cele trei variante vehiculate - ordonanţa de urgenţă, asumare de răspundere în faţa Parlamentului, sau sesiune parlamentară extraordinară - va fi folosită de către coaliţia guvernamentală în acest caz.
"Să vedem care este cel mai bun mecanism. Nu s-a decis care este cea mai bună decizie", a adăugat Eugen Teodorovici.
Reamintim că vineri, în pofida insistenţelor venite din partea coaliţiei de guvernare, preşedintele Klaus Iohannis a refuzat să promulge noul Cod Fiscal, deşi aceasta a fost susţinut şi votat inclusiv de PNL, şi l-a trimis Parlamentului spre reexaminare. Motivul - punerea în aplicare a noului cod ar putea conduce la declanşarea procedurii de deficit excesiv iar situaţia macroeconomică, bună în prezent, ar putea fi expusă unor riscuri şi vulnerabilităţi.
Anterior acestei decizii, Comisia Europeană îşi exprimase, prin intermediul vicepreşedintelui Valdis Dombrovskis, îngrijorarea faţă de reducerea TVA, iar Banca Naţională a României şi Consiliul Fiscal se declaraseră, de asemenea, sceptice, în privinţa măsurilor de relaxare fiscală dorite de Guvern.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.