Victor Ponta: Nimeni nu se va atinge de Mihail Boldea
alte articole
Victor Ponta, preşedintele PSD, copreşedinte al Uniunii Social Liberale, a susţinut luni că nu crede că se va atinge cineva de deputatul democrat-liberal Mihail Boldea.
"La Camera Deputaţilor vă referiţi? Unde numără doamna Anastase? Doamna Anastase poate să numere în aşa fel încât să se ridice imunitatea", a declarat Victor Ponta întrebat dacă parlamentarii PSD vor fi prezenţi la votul pentru ridicarea imunităţii lui Boldea.
El i-a acuzat pe parlamentarii Puterii că au lipsit la rândul lor de la serviciu având totodată "buzunarele pline de bani".
"Am aflat, ca şi dv, conform datelor oficiale puse la dispoziţie de Camera Deputaţilor şi de Senat că nici parlamentarii Puterii nu au lucrat deloc de la 1 februarie şi până acum. N-au adoptat nicio lege. Noi, cei ai Opoziţiei, care am fost acuzaţi foarte mult că nu ştiu ce grevă de lux facem, ne-am donat indemnizaţiile. În schimb, parlamentarii Puterii, au lipsit de la serviciu bine mersi şi au buzunarele pline de bani. Aşa că, începând de azi, în frunte cu doamna Anastase, trebuie să-şi doneze cu toţii banii pe care i-au încasat nemeritat şi trebuie să facă bine să fie prezenţi la Camera Deputaţilor dacă nu vor să-şi protejeze colegul care înţeleg că se ocupă de spălare de bani şi alte fapte ilegale. Pe de altă parte, în PDL şi în UNPR, dacă te ocupi cu furtul şi dacă eşti corupt este un motiv să fii promovat. Nu cred că se va atinge nimeni de Boldea", a subliniat preşedintele PSD.
Procurorii DIICOT i-au solicitat luni procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, să întreprindă demersurile necesare în vederea ridicării imunităţii deputatului Mihail Boldea, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
La rândul său, procurorul general i-a transmis ministrului Justiţiei solicitarea procurorilor DIICOT de ridicare a imunităţii parlamentarului PDL.