Emil Boc: Cazul Boldea va fi tranşat cel mai probabil marţi, prin vot în plenul Camerei
alte articole
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat luni, înainte de şedinţa BPN, că în şedinţa coaliţiei s-a luat act de solicitarea procurorilor DIICOT de ridicare a imunităţii deputatului independent Mihail Boldea, cercetat penal pentru înşelăciuni imobiliare şi "cel mai probabil marţi", în plenul Camerei Deputaţilor, acest caz urmează să fie tranşat prin vot.
"Am discutat doar faptul că, din câte am înţeles, a fost trimisă solicitarea de către Parchet pentru percheziţie şi arestare. Am informat coaliţia pe acest subiect, urmând ca mâine să se tranşeze, cel mai probabil, prin vot", a afirmat Emil Boc.
La rândul său, deputatul Sulfina Barbu, preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL, a declarat referitor la cazul Boldea că grupul democrat-liberal din Camera Deputaţilor va discuta acest subiect în reuniunea de luni, cu începere de la ora 15,00.
Procurorii DIICOT i-au solicitat luni procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, să întreprindă demersurile necesare în vederea ridicării imunităţii deputatului Mihail Boldea, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi au solicitat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (...) să întreprindă demersurile necesare pentru obţinerea avizului necesar în vederea formulării cererii de percheziţie domiciliară, reţinere şi arestare pentru învinuitul Boldea Mihail, având calitatea de deputat în Parlamentul României", se arată într-un comunicat al DIICOT.
La rândul său, procurorul general i-a transmis ministrului Justiţiei solicitarea procurorilor DIICOT de ridicare a imunităţii deputatului independent Mihail Boldea, după cum a anunţat Parchetul General printr-un comunicat.