Victor Ponta îi mulţumeşte preşedintelui PE pentru sprijinul acordat României

Liderul PSD, Victor Ponta (victorponta.ro)
Epoch Times România
02.03.2012

Preşedintele PSD, Victor Ponta, copreşedinte al USL, i-a transmis vineri o scrisoare preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, în care i-a mulţumit pentru sprijinul pe care acesta l-a acordat României joi în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen.

"Mesajul lui Martin Schulz a fost cu atât mai impresionant cu cât, în prezent, România are o relaţie dificilă cu Olanda şi este nevoie de cât mai multe eforturi şi dialog susţinut de ambele părţi pentru a rezolva această problemă", se arată în scrisoarea liderului PSD, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al PSD.

Victor Ponta s-a declarat mândru de faptul că face parte din aceeaşi familie politică, a socialiştilor, cu liderul german, postură care ajută la creşterea sprijinului pentru România din partea preşedintelui Parlamentului European.

Preşedintele PSD l-a anunţat, cu acest prilej, pe Martin Schulz de dorinţa PSD de a rămâne şi în continuare un partener solid pentru social-democraţia germană, a menţionat sursa citată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor