Băsescu reiterează că Olanda face "un abuz fără limite" faţă de România în chestiunea Schengen
Olanda face "un abuz fără limite" faţă de România, dar, pe de altă parte, la Consiliul European s-a stabilit pentru prima dată un termen,Consiliul JAI din septembrie,când se va lua o decizie privind aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, a declarat vineri preşedintele Traian Băsescu.
"Este pentru prima dată când se stabileşte un termen la care trebuie luată decizia. Opoziţia a fost tot din partea Olandei, care aşteaptă raportul din vară şi avem un termen limită stabilit pentru luarea deciziei, la JAI-ul din septembrie", a spus preşedintele român, care a precizat că nu se ajungea la această decizie dacă nu ar fi existat întâlnirea de ieri cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, cu premierul olandez, Mark Rutte, şi cu cel danez.
"Am avut o discuţie separată, ceea ce a şi dus la stabilirea unui termen în care să se ia decizia, pentru că altfel probabil s-ar fi tergiversat la nesfârşit până când Olanda ar fi avut un guvern care să nu aibă partide de extremă dreapta în componenţă, antieuropene. Dacă s-a întâmplat ceva pozitiv a fost faptul s-a stabilit prin hotărârea Consiliului o dată şi un moment la care statele membre trebuie să ia decizia. Şi noi şi Bulgaria am vrut să obţinem garanţia că la un moment dat, după cel de-al doilea raport, Olanda nu-l va mai cere şi pe-al treilea. Rămâne să vedem dacă Guvernul olandez se va ţine de cuvânt", a subliniat şeful statului.
Întrebat dacă România cere "un cec în al" Olandei, Traian Băsescu a precizat că Bucureştiul vrea doar respectarea Tratatului de aderare.
"Nu cerem Olandei niciun cec în alb, ce cerem Olandei este să respecte Tratatul de aderare. Deocamdată, Olanda face un abuz fără limite legat de un stat membru. Nu avem în condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen condiţia de MCV. E un alt mecasnism destinat justiţiei şi nu securizării frontierelor", a punctat preşedintele, care a reiterat acuzaţiile privind poarta de intrare a drogurilor în UE.
Nu au existat "alte obiecţii, MCV este singura problemă, în condiţiile în care portul recunoscut ca fiind principala poartă de intrare a drogurilor în UE este Rotterdamul, nu Constanţa, şi nu Tulcea", a spus Băsescu.
Şeful statului a respins zvonurile privind propunerea ca experţi olandezi să vină să controleze modul în care sunt supravegheate frontierele din România şi Bulgaria.
"Noi nu am deschis acest subiect, probabil domnul preşedinte Van Rompuy a evocat public o gamă de posibile soluţii, noi nu am făcut o asemenea ofertă, nici noi, nici Bulgaria", a explicat Traian Băsescu.