Victor Ponta a asumat răspunderea pe o lege a restituirilor care nu promite minuni, dar oferă o mică speranţă(presă)

Premierul român Victor Ponta a asumat răspunderea pe o lege a restituirilor care nu promite minuni, dar care oferă măcar o mică speranţă. El marchează în câmpul stângii o schimbare de optică de importanţă istorică, fiind prima dată când un social-democrat român vorbeşte ca un social-democrat european, comentează Deutsche Welle.

Referindu-se la discursul pe care l-a calificat drept 'foarte bun', susţinut miercuri, 17 aprilie, de Victor Ponta în Parlament, Deutsche Welle notează că pentru prima dată un înalt demnitar din partea stângă a spectrului politic a cerut scuze celor care au fost deposedaţi de regimul comunist, inclusiv cultelor religioase, cu o referire specială la Biserica Greco-catolică, care 'a avut poate cel mai mult de suferit'. În plus, continuă portalul de ştiri german, primul ministru a făcut o frumoasă profesiune de credinţă: 'vreau cu această ocazie să spun, în calitatea mea de social-democrat care trăieşte în secolul XXI, că dreptul de proprietate este un fundament al unei societăţi democratice'.

Lui Victor Ponta i se face o nedreptate când este aşezat în descendenţa lui Ion Iliescu, comentează Deutsche Welle în comentariul publicat la 17 aprilie. Aparţinând generaţiei nepoţilor fostului activist PCR, Victor Ponta este foarte departe de gândirea preşedintelui din anii 90. Pe atunci, Ion Iliescu încurajase instanţele de judecată, prin declaraţii publice explicite, să nu dea curs cererilor de restituire a proprietăţilor şi într-un comentariu personal cu pretenţie filosofică spusese că în definitiv 'proprietatea este un moft'. Opoziţia ţărănistă şi liberală a încercat atunci pentru prima dată să pună în mişcare procesul de suspendare a preşedintelui, dar s-a lovit, aşa cum era de aşteptat, de rezistenţa majorităţii guvernamentale.

În domeniul acesta al proprietăţilor confiscate de comunişti, Ion Iliescu şi partidele de care a fost legat prin interese au dus o politică direct răspunzătoare de situaţia de astăzi. Dacă atât de mulţi cetăţeni români au ajuns să dea statul în judecată la CEDO este pentru că guvernele post-comuniste şi întreaga administraţie centrală şi locală au primit girul politic de a deturna procesul restituirilor. De fapt o întreagă societate se coalizase în mod secret sau făţiş împotriva foştilor proprietari priviţi mai curând cu ură şi cu invidie. FSN, PDSR, PUNR, PSM, PRM sau PD au fost toate partide în mod declarat sau disimulat anti-restituţioniste, partide ale 'chiriaşilor' sau mai curând ale invidiei sociale.

Aşadar Victor Ponta marchează în câmpul stângii o schimbare de optică de importanţă istorică. Este prima dată când un social-democrat român vorbeşte ca un social-democrat european sau ca unul antebelic şi nu ca un cripto-comunist, după expresia preferată a lui Corneliu Coposu.

Este adevărat că Victor Ponta a cerut scuze pentru nedreptăţile comise, dar a evitat să vorbească despre nedreptăţile comise nu acum 70 de ani, ci acum 10 sau 15 ani, când reprezentanţi ai statului român pledau la CEDO împotriva foştilor proprietari, deposedaţi a doua oară. De fapt abia aşa discursul premierului ar fi fost perfect. Dacă s-ar fi delimitat de practica politică şi judiciară din ultimii 20 ani, care a amplificat în multe situaţii nedreptăţile vechi.

Sunt multe de spus. E vorba nu doar de egoismul explicabil al unei clase birocratice comuniste, care nu a acceptat să renunţe la posesiunile sale, e vorba nu doar de solidarizarea unei administraţii invidioase cu foştii comunişti, ci şi de instrumentalizarea unui naţionalism îngust. Restituirea proprietăţilor catolice sau reformate ungureşti sau germane, ca şi a acelora româneşti greco-catolice a fost prezentată ca atentat la prosperitatea naţiunii române. Aşadar scuzele, înţelese în toată dimensiunea lor, ar trebui să cuprindă şi aceste aspecte care au apăsat greu asupra vieţii publice româneşti în ultimii 20 de ani.

În afara ţărăniştilor şi liberalilor, toate celelalte partide, inclusiv PD-ul condus de Petre Roman şi apoi de Traian Băsescu, au fost, cu toate diferenţele dintre ele, partide anti-restituţioniste. De aceea nu este deloc de mirare că nici măcar în 2010, guvernul Boc nu a abordat subiectul, deşi devenise o mare urgenţă prin decizia CEDO de sistare a proceselor. Cel puţin în perioada guvernării comune cu ţărăniştii, militanţii PD cu funcţii la diferite niveluri ale administraţiei boicotaseră programatic toate legile de restituire.

Iar după alegerile din 2004, când a venit la putere Alianţa DA s-a putut şi atunci descifra o 'specializare' a partidelor. PD-ul cu Traian Băsescu şi Monica Macovei făcuseră o prioritate din legile de reformare a Justiţiei, în timp ce liberalii conduşi de Călin Popescu Tăriceanu insistaseră asupra legii de restituire a proprietăţilor. Aşa s-a ajuns de fapt, după o scurtă dispută, ca Guvernul să asume răspunderea în primăvara anului 2005 pe un pachet enorm de legi care conţinea deopotrivă legile justiţiei şi legea de restituire a proprietăţilor, prin care a fost constituit Fondul Proprietatea.

Toate acestea sunt încă prea puţin lămuritoare pentru tot ce s-a întâmplat, căci ar trebui să-i adăugăm pe speculanţii ageri care au cesionat drepturile şi care au putut prospera numai în contextul unei administraţii corupte, greoaie şi, în esenţă, ostile restituirilor. Nici liberalii nu mai erau ce fuseseră, devenind adesea ei înşişi cei mai abili speculatori pe o piaţă pe o care o cunoşteau cel mai bine. Iar propunerea guvernului Ungureanu din 2011, care plafona drastic restituirile, ar fi reprezentat o victorie finală a politicii anti-restituţioniste camuflate sub chipul realismului pragmatic.

În sfârşit legea propusă de Victor Ponta are poate imperfecţiuni, dar aşa cum au declarat în ultimile luni foarte mulţi proprietari sau moştenitorii lor, este o lege care oferă măcar o mică speranţă, conchide Deutsche Welle.