Vicepremierul Valeriu Lazăr: Acordul de comerţ cu UE va intra în vigoare în toamna
Ministerul Economiei a continuat astăzi seria de întâlniri cu producătorii autohtoni în vederea informării acestora despre prevederile noului regim comercial şi reformele pieţei interne ce urmează a fi realizate, în contextul pregătirii agendei de implementare a Acordului de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător cu UE, relatează Moldpres.
Potrivit Serviciului de informare şi comunicare cu mass-media al ME, azi s-au reunit într-o şedinţă asociaţiile de producători din domeniul agro-alimentar, care au pus în discuţie politica tarifară la import, mecanismele de gestionare a cotelor la exportul produselor alimentare în UE, certificarea producţiei la export, oportunităţile şi riscurile cu care se pot confrunta producătorii.
Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, a informat că Acordul de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător cu UE (DCFTA) va intra în vigoare în toamna acestui an, fapt care impune un ritm rapid de implementare a prevederilor Acordului. În context, vicepremierul a informat participanţii la şedinţă că a fost elaborat proiectul Nomenclaturii combinate a mărfurilor, care va fi aprobat în viitorul apropiat în cadrul unei şedinţe de Guvern. Documentul va reuni poziţiile tarifare şi taxele vamale, armonizate cu cele ale UE, într-un singur act legislativ, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2015.
Reprezentanţii sectorului agricol au fost informaţi despre proiectul Planului de acţiuni pentru punerea în aplicare a Acordului de asociere şi a DCFTA, publicat pentru dezbateri publice, precum şi pentru alte acţiuni de implementare a DCFTA.
Alte subiecte de discuţii au vizat elaborarea mecanismului de gestionare a contingentelor tarifare la exportul produselor agricole pe piaţa UE, alinierea sistemului de certificare a calităţii la cel european, necesitatea păstrării pieţelor tradiţionale de desfacere a produselor moldoveneşti, precum şi diversificarea în continuare a acestora.
Valeriu Lazăr a îndemnat reprezentanţii asociaţiilor să vină cu propuneri de îmbunătăţire a documentelor elaborate de autorităţile publice, astfel incit agenţii economici să beneficieze la maxim de oportunităţile oferite de DCFTA. De asemenea, viceprim-ministrul a informat despre programele de susţinere şi sporire a competitivităţii exportatorilor moldoveni, care au fost elaborate şi urmează a fi lansate în viitorul apropiat cu sprijinul partenerilor de dezvoltare.