Vice-premierul sirian afirmă că guvernul este pregătit să discute plecarea lui Bashar al-Assad
alte articole

Vice-premierul sirian, Qadri Jamil. (ANDREY SMIRNOV / AFP / GettyImages)
Vice-premierul sirian, Qadri Jamil, susţine că guvernul este pregătit să discute plecarea lui Bashar al-Assad, dar începerea unor negocieri nu poate fi condiţionată de demisia preşedintelui, relatează BBC.
Qadri Jamil a declarat, în cadrul unei vizite la Moscova, că Occidentul ”caută un pretext pentru o intervenţie militară” în Siria.
În replică, Washingtonul a precizat că Jamil nu a spus nimic nou, iar Assad trebuie să plece rapid.
”Sincer, nu este nimic nou”, a precizat purtătorul de cuvânt al Departamentului american de Stat, Victoria Nuland.
Declaraţiile lui Jamil survin după ce preşedintele Barack Obama a avertizat că SUA ar putea interveni dacă Siria foloseşte arme chimice.