Venus şi Jupiter în conjuncţie. Eveniment petrecut ultima oară acum 2000 de ani
alte articole
Planetele Venus şi Jupiter se vor afla azi şi mâine într-o conjuncţie extrem de rară.
Cele două planete ale sistemului, care se află la milioane de kilometri una de cealaltă, vor fi pentru moment într-o aparentă vecinătate, Venus trecând prin dreptul planetei Jupiter, încât vor apărea împreună.
Fenomenul va fi vizibil, dacă vremea o va permite, cele două planete fiind printre cele mai vizibile (ale sistemului Solar) cu ochiul liber.
Venus orbitează Soarele în 225 de zile, Pământul în 365, iar Jupiter în 4330, astfel că şansa ca cele două planete să se afle în conjuncţie de pe o a treia este foarte scăzută, evenimentul petrecându-se odată la 2 mii de ani.
Conform revistei Sky & Telescope, cele două planete vor apărea atât de aproape încât vor putea fi considerate o stea dublă strălucitoare pe cerul de început al verii.
Distanţa între cele două planete va fi de numai 22 de minute de arc, mai mică decât cea pe care o înfăţişează diametrul Lunii pline.
Deşi cele două planete au dimensiuni foarte diferite, observatorii vor remarca aproximativ aceeaşi dimensiune aparentă – fenomen care se datorează distanţei diferite dintre Pământ şi Venus, respectiv Pământ şi Jupiter.