Venezuela se apropie de colaps. Maduro declară stare de urgenţă în apropierea graniţei columbiene
alte articole
Preşedintele venezuelan Nicolas Maduro a declarat stare de urgenţă într-o zonă care se învecinează cu Columbia, după un atac asupra soldaţilor venezueleni care desfăşurau o operaţiune anti-contrabandă.
Un număr suplimentar de 1.500 de soldaţi au fost trimişi în partea afectată a statului Tachira, a declarat vineri seara Maduro, adăugând că închiderea punctelor de frontieră din zona respectivă va fi extinsă pe termen nelimitat.
Astfel, a fost închis unul dintre cele mai circulate puncte de trecere a frontierei iar starea de urgenţă acoperă cinci municipalităţi.
Decizia de a creşte numărul forţelor guvernamentale a fost luată după ce trei soldaţi au fost răniţi miercuri într-un schimb de focuri. Contrabanda necotrolată este alimentată de controalele impuse de Maduro asupra preţurilor şi de subvenţiile acordate pentru benzină şi alimente în Venezuela, care oferă oportunităţi pentru a le vinde la preţuri mai ridicate peste graniţă.
Exodul de produse a înrăutăţit lipsurile deja răspândite de bunuri alimentare sau de larg consum din Venezuela, în timp ce Maduro acuză duşmanii guvernului său socialist de desfăşurarea unui “război economic” înaintea alegerilor legislative din decembrie.
Criticii lui Maduro susţin că problemele economice ale ţării, inclusiv cea mai mare rată a inflaţiei din lume, sunt autoprovocate.
Preşedintele columbian Juan Manuel Santos a criticat sâmbătă închiderea punctelor de frontieră, susţinând că ele vor afecta în cele din urmă cetăţenii de pe ambele părţi ale graniţei.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.