Socialismul din Venezuela către final - devine tragic [video]
alte articole
Aşa cum au avertizat recent unii analişti, prăbuşirea economiei hiperinflaţioniste a Venezuelei a ajuns în faza sa finală. Cu o inflaţie care a crescut la cel puţin 65%, o rată a criminalităţii care a ajuns pe locul doi în lume şi cu o penurie alimentară generalizată şi cronică, materialul video arată o tulburare socială majoră în paradisul socialist al lui Maduro ... şi poate mai important, Venezuela ne arată care este sfârşitul oricărui sistem monetar fără acoperire, conform website-ului Zero hedge.
Hiperinflaţia Venezuelei atinge stadiul său final. Este probabil deja prea târziu pentru că guvernul să oprească prăbuşirea completă a monedei sale. Bolivarul este in procesul de a se transforma dintr-un mediu de schimb valutar într-o hârtie numai bună pentru făcut focul în sobă. Venezuelanii care au ştiut să îşi schimbe economiile în aur sau alte valute străine la momentul potrivit vor supravieţui probabil acestei situaţii.
Fostul lider venezuelean, Hugo Chavez, de orientare marxistă, a ales, în ciuda eşecurilor economiei socialiste de pretutindeni, implementarea unei ideologii "bolivare" bazate în principiu pe controlul economiei de către stat, naţionalizări, bugete sociale enorme şi ignorarea legilor pieţei libere. Drept urmare, Venezuela, pe vremuri cea mai bogată ţară dn America Latină a ajuns să aibe una dintre cele mai mare rate ale inflaţiei, o piaţă neagră uriaşă, şi o economie în ruine.
Viteza căderii economiei venezuelene a fost, paradoxal, mărită şi de faptul că ofiţerul Hugo Chavez şi moştenitorul său, şoferul de autobuz Nicolas Maduro, au implementat politici marxiste fără, însă, a avea pârghiile de teroare ale unui stat comunist, astfel că ignorarea legilor pieţei a produs rapid o economie la negru şi penurie generalizată, care nu au putut fi ţinute în frâu prin vânarea speculanţilor.
Venezuela are acum rafturi goale, o rată de schimb controlată de stat care generează o piaţă neagră masivă, economie controlată de stat în timp ce majoritatea bunurilor de consum de bază - inclusiv hârtia igienică - lipsesc cu desăvârşire.
Peste toate acestea tronează o infracţionalitate criminală tulburătoare.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.