Vasile Blaga: Se impune mai mult decât oricând demisia întregului Guvern Ponta

Liderii PDL consideră că este necesară mai mult ca oricând demisia întregului Guvern Ponta, care a organizat referendumul din 29 iulie, a spus luni preşedintele PDL, Vasile Blaga, după şedinţa BPN al partidului.
Vasile Blaga, conferinţă de presă cu tema, fraude la referendum (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
06.08.2012

Liderii PDL consideră că este necesară mai mult ca oricând demisia întregului Guvern Ponta, care a organizat referendumul din 29 iulie, a spus luni preşedintele PDL, Vasile Blaga, după şedinţa BPN al partidului.

Vasile Blaga a mai spus că prin demisiile lui Ioan Rus şi Victor Paul Dobre se înţelege că aceştia nu doresc să continue implicarea Ministerului de Interne în demersul politic iniţiat de Victor Ponta, care-şi propune realizarea unui mini-recensământ prin care să dispară din liste 1.300.000 de oameni, astfel încât referendumul să fie validat.

"Concluzia şedinţei BPN este că PDL consideră mai mult decât oricând că se impune demisia întregului Guvern Ponta, cel care a organizat referendumul din 29 iulie. Am văzut poziţiile domnului Rus şi Dobre, înţelegem că dânşii nu doresc să continue implicarea MAI în acest demers politic iniţiat de Victor Ponta care săptămâna trecută, în 3 august, îşi propunea nici mai mult nici mai puţin decât un mini-recensământ în care să scoată din liste 1.300.000 de oameni pentru ca referendumul să fie validat", a precizat Vasile Blaga.

Totodată, l a spus că este prima dacă după Revoluţie când ministrul de Interne spune clar că un preşedinte în funcţie a făcut presiuni asupra Ministerului.

Preşedintele PDL a mai spus că atrage atenţia că datele populaţiei se actualizează permanent de direcţia MAI şi la fiecare 10 zile sunt scoşi din liste cei care au decedat şi sunt introduşi cei care s-au născut.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor