Vasile Blaga: "Este vorba de lovitură de stat"

Vasile Blaga (Epoch Times România)
Epoch Times România
03.07.2012

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a participat marţi în jurul prânzului la o reuniune a grupurilor PDL din Parlament prilej cu care democrat-liberalii au discutat despre demersurile anunţate de USL privind intenţia de suspendare a preşedinţilor celor două Camere, respectiv suspendarea Avocatului Poporului.

La finalul reuniunii, Vasile Blaga a denunţat faptul că este vorba despre o lovitură de stat şi a reafirmat că orice demers al USL în acest sens va fi atacat la Curtea Constituţională.

El a anunţat, totodată, că le-a spus parlamentarilor PDL să fie prezenţi la şedinţele de plen pe aceste teme şi să voteze împotrivă susţinându-şi punctele de vedere.

"Se repetă acelaşi clişeu zi de zi - confiscarea instituţiilor statului. Practic este vorba de o lovitură de stat", a afirmat Blaga, adăugând că doar el este cel care poate convoca un birou permanent al Senatului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor