Valeriu Tabără: Seceta a cuprins şi minţile din Guvern
alte articole
Valeriu Tabără (PDL), fost ministru al Agriculturii, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că seceta a cuprins minţile celor care fac parte din actualul Guvern şi că li "s-au contractat celulele", iar acum a început să "le plouă în cap".
El a comentat afirmaţiile senatorului PNL Varujan Vosganian, potrivit căruia "reducerea creşterii economice din acest an se datorează strict secetei".
"E adevărat că a fost o secetă extraordinară, tehnologică, atmosferică, şi culmea că a cuprins şi minţile din Guvern, nu mai spun de la Ministerul Agriculturii. E secetă peste tot şi s-ar putea ca pe seceta aceasta să se fi contractat celulele şi iată că plouă şi probabil la unii să le plouă în cap şi să vină cu noi idei pe mai departe", a declarat Tabără.
El a mai susţinut că a avertizat încă din toamna anului 2011 că anul acesta va fi greu, în care domeniul agricol va fi afectat de secetă, fapt pentru care a şi convocat Consiliul Naţional pentru Combaterea Secetei.
Fostul ministru a mai spus că actualul ministru al Agriculturii nu numai că nu a convocat acest for, dar nu a supravegheat procesul de irigare în acest an, multe dintre canalele de irigaţii nefiind utilizate în primăvară.
"Niciodată preţurile materiei prime şi ale producţiei agricole nu au fost atât de ridicate ca acum. Aceste preţuri sunt justificate, în primul rând costuri mai mari şi a doua, reducerea producţiei nu numai la nivelul României, ci şi la nivel internaţional. Problema stocurilor de cereale şi a pieţei cerealelor în plan internaţional este una extraordinar de importantă în prezent şi în viitorul imediat apropriat nu vor scădea preţurile. (...) În acest an vom asista la creşteri spectaculoase de preţ, pentru că nu există altă alternativă. Atunci când a ajuns la 1,1-1,2 lei preţul de grâu şi cu tendinţă de a se duce către 1,5 lei, şi cu creşterile preţurilor şi la energie, asta înseamnă clar preţuri mai mari pentru produsele finite", a mai precizat Tabără.