Valeriu Tabără (PDL): Schimbarea preşedinţilor Camerelor încalcă regulamentele

Epoch Times România
03.07.2012

Deputatul democrat-liberal Valeriu Tabără susţine că schimbarea preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului nu se poate face decât prin încălcarea Regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului.

"Schimbarea e prin încălcarea regulamentelor şi a tuturor regulilor. Se face un abuz, sigur, prin schimbarea majorităţii. (...) Se va dovedi că au fost destul de multe nereguli", a afirmat Tabără, marţi, adăugând că şi declaraţia premierului din Parlament a fost făcută "tocmai pentru a acoperi nerespectarea unor proceduri".

În context, el a acuzat USL de abuz împotriva unor instituţii ale statului şi a spus că şi prezenţa premierului la Bruxelles a fost tot "un abuz".

Tabără a anunţat, de asemenea, că deputaţii şi senatorii PDL se vor reuni pentru a stabili strategia grupurilor parlamentare în actualul context.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos