Valeriu Paşa: Prezenţa la vot în diaspora a depăşit prezenţa din turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2016
alte articole
Prezenţa la vot în diaspora a depăşit prezenţa la aceeaşi oră din turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2016, scrie pe contul său de socializare activistul civic Valeriu Paşa. În context, acesta se întreabă „oare ne îndreptăm spre un nou record chiar din primul tur? Iar asta în condiţiile când în Rusia se votează mult mai puţin azi decât acum 4 ani”.
Totodată, Paşa a menţionat că cele mai mari creşteri vor fi în Irlanda, Germania, Marea Britanie şi Franţa. Din simplu motiv că de data asta sunt mai multe secţii şi buletine de vot.
Pe de altă parte, potrivit juristului Ştefan Gligor, expert în politici publice, în timp ce Cimil cu Lebedinschi îl lustruiesc pe Dodon şi în regim preferenţial asigură dreptul la vot puşcăriaşilor din stângă Nistrului şi facilitează coruperea alegătorilor - undeva în Europa cetăţenii Republicii Moldova aşteaptă la cozi kilometrice să-şi exercite dreptul la vot.
„Aşteaptă civilizat, cu multă răbdare şi frumos. Aşteaptă pentru că şi de data asta majoritatea membrilor CEC s-au înrolat în rândurile celei mai vechi profesii din lume şi s-au ʻprefăcutʼ că 122 de secţii sunt suficiente ca să voteze câteva sute de mii de oameni în toată lumea, iar în Rusia pentru 4 mii de voturi exprimate în 2019 precum că sunt necesare 81 de mii de buletine şi 17 secţii de votare.
Astăzi îmi este ruşine de statul nostru, dar sunt mândru de oamenii noştri. Oameni integri sînt mai mulţi decât culiokari, hoţi, contrabandişti şi trădători şi noi vom învinge atât sistemul, cât şi pe Dodon ca beneficiar al sistemului şi simbol al trădării şi corupţiei!”, scrie Gligor, pe Facebook