Va fi Claudiu Manda noul şef al SRI? Ce spune soţul Olguţei Vasilescu?

Claudiu Manda, secretar general al PSD, a declarat duminică, la Antena 3 CNN, că nu crede că el va fi director SRI sau că PSD a dat vreun nume către presă ca propunere pentru această funcţie, aşa cum s-a vehiculat în presă.
„Nu cred (că voi fi - n.r.), nu ştiu cine o să fie, nu cred că a livrat partidul nostru două nume către presă, am văzut şi eu multe nume în spaţiul public. Este clar că va exista o consultare între preşedinte şi partidele politice din arcul de guvernare sau cele care asigură majoritatea. Cine va fi propus, e clar că propunerea vine din partea preşedintelui României”, a precizat Claudiu Manda.
Social-democratul a adăugat că nu a fost nicio negociere în coaliţie pe şefia SRI.
„Nu a fost nicio negociere în coaliţie, cred că abordarea corectă este cea pe care a spus-o preşedintele României, că fiind vorba de acest mecanism de punere în funcţie, şi anume preşedintele propune şi parlamentul votează, atunci când va avea nişte nume va veni şi va propune coaliţiei numele şi rămâne să vedem dacă cei din coaliţie sunt de acord sau nu”, a afirmat Manda, declaraţiile lui venind în contextul în care presa a scris, citând surse, că PSD îşi doreşte şefia SRI şi că a şi avansat două propuneri, respectiv Manda şi Mihai Tudose.
Totodată, secretarul general PSD a susţinut că miniştrii social-democraţi nu au fost puşi de servicii.
„Cel puţin în ce priveşte PSD-ul, miniştrii nu au fost puşi de servicii. PSD-ul a pus miniştrii pe un vot intern, au fost poziţii în care au fost doi candidaţi, nu ştiu dacă au fost şi trei pe vreuna dintre poziţii, colegii au sunat în ţară şi au făcut campanie. Eu spun ce e acum, ce a fost în trecut a fost trecut”, a explicat Claudiu Manda.
În ceea ce priveşte noul director SRI, social-democratul a opinat că acesta „ar trebui să fie un civil, să fie o persoană echilibrată, care să scoată sau să păstreze SRI în afara jocurilor politice, lucru care cel puţin în perioada domnului Hellvig nu le-am văzut”.
Întrebat dacă şefia parchetelor intră în acelaşi pachet de negociere cu directorii SRI şi SIE, social-democratul a răspuns:
„Nu. Şi eu cred că ce a apărut în spaţiul public, care de-abia acum a terminat verificarea lucrării domnului Marinescu, are legătură cu declaraţia domnului Marinescu care a spus că nu face obiectul vreunei negocieri aceste nominalizări şi aici este un mecanism foarte clar, stabilit de lege”, a declarat Manda.