USR nu va negocia cu PSD formula unui viitor guvern dacă aceştia provoacă demiterea lui Bolojan: "Să se ia în braţe cu AUR"

Ştefan Pălărie (Captură video)
Ana Ion
14.04.2026
Ştefan Pălărie (Captură video)
Ana Ion
14.04.2026

Senatorul USR Ştefan Pălărie a declarat că, în cazul în care PSD ar provoca prăbuşirea actualului guvern, nu ar mai putea participa ulterior la renegocierea unei noi formule de guvernare alături de USR.

”Dacă acest lucru se va întâmpla, în primul rând PSD va trebui să devină autor moral şi public al unei decizii politice de neînţeles. Aruncarea României într-o criză politică, dincolo de crizele traversate, înseamnă, în opinia mea, inconştienţă crasă. Dacă totuşi colegii de la PSD vor hotărî să ducă la căderea acestui guvern, fie prin retragerea miniştrilor, fie prin posibila votare a moţiunii de cenzură depusă de Opoziţie, atunci aici avem din nou instrucţiuni foarte clare, iar poziţia USR-ului rămâne consistentă. Dacă PSD duce la căderea acestui guvern, PSD nu poate să se aştepte că va renegocia formarea unui nou guvern împreună cu USR. Avem o rezoluţie foarte clară, votată statutar, în cadrul partidului, referitor la acest scenariu”, a declarat senatorul USR Ştefan Pălărie, citat de Ziare.com, la Parlament.

Totodată, Pălărie a avertizat că o eventuală retragere a PSD de la guvernare sau susţinerea unei moţiuni de cenzură ar putea arunca România într-o criză politică, el acuzând totodată o posibilă „inconştienţă crasă” din partea social-democraţilor.

Senatorul USR a criticat dur tensiunile din interiorul scenei politice, întrebând cui servesc aceste conflicte şi susţinând că o astfel de instabilitate ar afecta direct cetăţenii, deja împovăraţi de efectele guvernărilor anterioare.

”Lăsaţi-mă să cred în continuare, totuşi, în maturitate politică, vom vedea ce se întâmplă săptămâna aceasta, sigur, fiecare partid e liber să-şi hotărască strategia, dar aş mai readuce aminte două lucruri. Unu, mă întreb, cui serveşte acest circ? Oare românilor? Românii se simt mai bine? Că eu nu cred. Şi atunci, dacă noi facem lucrurile pentru români, aşa cum declarăm, şi nu pentru orgoliile pansate ale unor oameni politici, atunci o astfel de criză suplimentară, nenecesară, în opinia mea, nu ar trebui să existe”, a mai spus Pălărie.

Senatorul USR a mai întrebat ce anume, din ceea ce PSD şi-a dorit să fie parte a programului de guvernare, nu s-a întâmplat.

”Românii sunt nemulţumiţi că trebuie să trăim cu toţii această situaţie în care cu toţii plătim factura, nota de plată, pentru destrăbălarea din anul 2024 şi inclusiv prima jumătate a anului 2025. În anul 2025, cu bugetul Marcel Ciolacu II, nici măcar nu au fost trecuţi bani pentru organizarea alegerilor prezidenţiale. Mă refer la prima parte a anului. Deci, guvernările anterioare, care sunt legate strict de Marcel Ciolacu sau Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, au fost nişte guvernări dezastru. Sigur că românii sunt nemulţumiţi. Dar, altminteri, ce face acum PSD, să se dea cu fundul de pământ că vrea să impună o agendă, să cadă premierul pentru care au căzut de acord. Deci, încă o dată, am în faţa ochilor vii acele discuţii din iunie anul trecut, când, aşa cum spuneau mai multe voci, nimeni nu se înghesuia să fie premier. Toată lumea ştia cine va fi premierul, în discuţia aceea propusă, domnul Ilie Bolojan. Suntem într-o guvernare, Ilie Bolojan, care conform protocolului de coaliţie, merge înainte”, a mai comentat Ştefan Pălărie.

El a menţionat că ”PSD trebuie să înţeleagă că dacă merge pe calea asta, foarte bine, să se ia în braţe cu AUR şi să vină la guvernare”.

Potrivit lui Pălărie, ”sub nicio formă nu găseşte că e un scenariu în care PSD, dând cu pumnul în masă, o să poată dispune cine este premierul ţării, pe baza unei coaliţii deja agreate şi semnate sau cine trebuie să fie preşedinte de partid la un alt partid”.

Vorbind despre scenariul unui guvern minoritar, Ştefan Pălărie a arătat că există şanse să ajungem şi la această soluţie, dar toată lumea înţelege că acest scenariu este mai puţin dorit.

”Vom discuta la momentul respectiv, în funcţie de coordonatele din acea situaţie. Să nu uităm că PSD plus AUR au o majoritate confortabilă, dacă doresc să meargă pe calea aceasta. Au mai făcut lucruri împreună PSD şi AUR, inclusiv discuţii asumate sau publicate de către cei de la AUR pe amendamente la legea bugetului. Dacă vor colegii de la PSD să meargă în continuare pe această direcţie, a opoziţiei, sau a unei guvernări împreună cu AUR, să o facă şi să ne anunţe şi pe noi”, a explicat Pălărie.

El a subliniat că, ”dacă această criză politică va fi declanşată şi vom avea un guvern interimar, mai puţin capabil să lupte cu problemele zilnice, va trebui găsită o soluţie, în funcţie de contextul de atunci”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos