USL va schimba structura Guvernului, pentru a-l putea numi pe Iohannis vicepremier

Negocierile pentru numirea lui Klaus Iohannis în funcţia de vicepremier au eşuat. Întruniţi luni în şedinţă de urgenţă la Vila Lac 1, liderii USL nu au reuşit să se pună încă de acord. Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, PSD nu acceptă ca Johannis să fie şi vicepremier şi l-ar fi somat pe Iohannis să renunţe la Primăria Sibiu, pentru a intra în Guvern. Discuţiile urmează să fie reluate marţi.
Klaus Iohannis (Epoch Times România)
Loredana Diacu
10.02.2014

Negocierile pentru numirea lui Klaus Iohannis în funcţia de vicepremier au eşuat. Întruniţi luni în şedinţă de urgenţă la Vila Lac 1, liderii USL nu au reuşit să se pună încă de acord. Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, PSD nu acceptă ca Johannis să fie şi vicepremier şi l-ar fi somat pe Iohannis să renunţe la Primăria Sibiu, pentru a intra în Guvern. Discuţiile urmează să fie reluate marţi.

După şedinţa de la Vila 1, la care au fost prezenţi Victor Ponta, Crin Antonescu şi preşedintele PC, Dan Voiculescu, Klaus Iohannis a susţinut o conferinţă de presă la PNL. Conform lui Iohannis, discuţia de la Vila 1 a fost amiabilă, însă nu s-a ajuns încă la o concluzie, liderii USL urmând să vină marţi cu propuneri de modificare a structurii Guvernului, după care se va merge în Parlament. Nu va fi însă vorba de un Guvern Ponta 3 ci de o remaniere simplă şi de o schimbare de structură care să-i permită lui Iohannis să fie vicepremier.

Conform informaţiilor apărute în presă, nodul gordian în problema numirii lui Iohannis este funcţia de vicepremier. Premierul Ponta nu ar avea teoretic nimic împotriva numirii lui Iohannis nici ca Ministru de Interne, nici ca vicepremier însă nu vrea sub nicio formă să-l înlăture pe Gabriel Oprea, titular al postului de vicepremier dorit de PNL. În consecinţă, în USL se va discuta oportunitatea schimbării structurii guvernului, astfel încât Iohannis să poată fi numit în funcţie fără ca Gabriel Oprea să-şi piardă postul deţinut.

După ce se va ajunge la un acord, premierul va propune Parlamentului, unde USL-ul este majoritar, să modifice Hotărârea 45/2012, care leagă funcţia de vicepremier cu postul de Ministru de Finanţe, post pentru care PNL-ul l-a desemnat pe Eugen Nicolăescu.

"A fost o discuţie dacă e obligatoriu să rămână vicepremier-ministrul de Interne sau vicepremier-ministrul Finanţelor. Am desemnat persoana pentru Finanţe - Eugen Nicolăescu" a afirmat Iohannis.

Iohannis a mai declarat că nu va deveni ministru de Interne în această seara ci va aştepta să fie şi ministru de interne şi vicepremier. De asemenea, primarul Sibiului a mai declarat că va face toţi paşii ceruţi de lege pentru a fi în legalitate şi pentru a clarifica orice discuţie înainte să devină ministru. Cât despre funcţia de primar pe care o ocupă, Iohannis a declarat că nu există posibilitatea autosuspendării din postul de primar.

La rândul său, premierul a confirmat că USL va cere Parlamentului să modifice Hotărârea 45/2012. Gabriel Oprea nu va fi înlăturat din funcţie, a precizat V. Ponta iar Klaus Iohannis îşi va da, bineînţeles, demisia din postul de primar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor