UPDATE:Pavel Filip a cerut ANRE lămuriri privind majorarea preţurilor la carburanţi. ANRE şi-a anulat propria decizie

Staţie pompă de benzină. (Epoch Times România)
Ştefan Sârbu
31.05.2018

UPDATE: Conducerea ANRE a dispus joi suspendarea ultimei decizii privind majorarea preţurilor la carburanţi adoptată la 29 mai, până la analizarea sesizărilor primite la acest subiect, inclusiv de la Guvern şi Parlament, astfel, începând cu data 01 iunie, ora 12:01 se va reveni la preţurile din perioada precedentă.

Potrivit unui comunicat, săptămâna viitoare ANRE promite să analizeze cu maximă obiectivitate informaţiile prezentate în sesizări şi să le contrapună cu cele care au stat la baza deciziei iniţiale.

Notabil este faptul că scumpirea carburanţilor cu aproape un leu şi jumătate în ultima lună a provocat joi dezbateri aprinse în Parlamentul moldovean. Opoziţia liberală şi cea socialistă au cerut audierea în plen a directorului ANRE, Tudor Copaci, şi a ministrului economiei, Chiril Gaburici. Solicitarea însă a fost respinsă de majoritatea parlamentară dominată de democraţi.

***

Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, a transmis joi o solicitare Agenţiei pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în care cere explicaţii despre evoluţia preţurilor la carburanţi şi ultimele majorări de tarife.

Având în vedere neclarităţile privind condiţiile care au dus la ultima majorare de tarife, premierul a propus conducerii ANRE să analizeze suspendarea ultimei decizii. Mai mult, acesta intenţionează să convoace în zilele următoare o întâlnire cu operatorii pieţei de carburanţi.

Totodată, Pavel Filip a cerut Ministerului Economiei şi Infrastructurii să vină cu propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei în ceea ce priveşte asigurarea unei mai mari transparenţe în procesele de formare a preţurilor.

Vicepreşedintele Platformei DA, Alexandr Slusari a atenţionat că nu exista niciun motiv ca ANRE să majoreze preţurile la benzină şi motorină deoarece în ultimele două săptămâni cotaţiile ţiţeiului au scăzut, iar cursul dolarului în ţară a fost stabil.

De menţionat că automobiliştii din R. Moldova se mobilizează, pe o reţea de socializare, pentru un marş împotriva scumpirii carburanţilor, care ar urma să aibă loc sâmbătă, 2 iunie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor